15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalChina: Toate statele ONU vor putea să folosească viitoarea staţie spaţială chineză

China: Toate statele ONU vor putea să folosească viitoarea staţie spaţială chineză

“CSS aparţine nu doar Chinei, ci şi lumii întregi. Toate ţările, indiferent de mărimea lor şi de nivelul lor de dezvoltare, vor putea să participe la această cooperare, în regim de egalitate”, a declarat Shi Zhongjun, ambasadorul Chinei la ONU, în cadrul unui eveniment organizat la Viena.

Organizaţiile publice şi private, inclusiv institute de cercetare, academii, universităţi şi firme private care activează în domenii ştiinţifice, pot să îşi identifice propriile modele de cooperare la bordul viitoarei CSS, fie care va fi vorba despre dezvoltarea unei centrale spaţiale, fie despre trimiterea în spaţiu a unor astronauţi, a adăugat ambasadorul chinez.

CSS, care ar trebui să fie lansată pe orbită în 2019 şi să devină pe deplin funcţională în 2022, va fi prima staţie spaţială creată de o ţară în curs de dezvoltare şi care va fi deschisă pentru cooperare cu toate statele membre ale ONU.

Simonetta Di Pippo, directoarea UN Office of Outer Space Affairs (UNOOSA), a lăudat iniţiativa Chinei de a împărtăşi cu alte state informaţiile acumulate în programul ei spaţial, despre care a spus că este “unul holistic şi foarte avansat din punct de vedere tehnologic”.

Maria Assunta Accili Sabbatini, ambasadoarea Italiei la sediul ONU din Viena, a spus că noul proiect oferă Italiei oportunităţi foarte mari, în contextul în care agenţiile spaţiale ale celor două ţări au menţinut de-a lungul anilor o relaţie de strânsă colaborare.

În 2016, ONU, reprezentată de UNOOSA, a confirmat parteneriatul său încheiat cu China Manned Space Agency (CMSA) prin semnarea unui memorandum ce permite “accesul la spaţiu” pentru toate statele membre în ONU, în special pentru cele în curs de dezvoltare, cu scopul de a atinge un set de 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, prin intermediul utilizării comune a CSS.

În urma anunţului de luni, reprezentanţii UNOOSA au expediat scrisori oficiale către toate misiunile permanente ONU de la Viena şi New York, dar şi spre birourile Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, marcând astfel debutul unei perioade de trei luni în care organizaţii publice, companii industriale şi organizaţii din sectorul privat pot să îşi trimită candidaturile pentru a lua parte la acest program spaţial.

China, care a lansat primul ei satelit în 1970, a reuşit să plaseze pe orbită un laborator spaţial, Tiangong-1, în 2011.

Yang Liwei, primul “taikonaut” (astronaut chinez, n.r.), a fluturat drapelul ONU în cadrul primei expediţii spaţiale chineze, în 2003. De atunci, alţi 10 chinezi au reuşit să ajungă în spaţiu.

CSS va fi plasată pe o orbită joasă, la altitudinea de 400 de kilometri, şi va fi utilizată pentru o varietate largă de cercetări ştiinţifice, inclusiv în domenii precum medicina spaţială, biotehnologie, ştiinţele microgravitaţiei, ştiinţele Pământului şi tehnologia spaţială.

Având în structura sa un modul central şi două module pentru experimente ştiinţice, CSS va avea capacitatea de a găzdui permanent trei astronauţi la bordul ei şi maximum şase astronauţi pentru perioade limitate, atunci când se realizează schimbările de echipaje.

Modulul central al viitoarei CSS se va numi Tianhe (“Armonia cerurilor”).

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă