12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCNSAS se dezice de afirmațiile iresponsabile ale cercetătorilor Mihai Demetriade și Mădălin...

CNSAS se dezice de afirmațiile iresponsabile ale cercetătorilor Mihai Demetriade și Mădălin Hodor

CNSAS a accentuat faptul că poziţia celor doi nu reprezintă punctul de vedere al instituţiei. Potrivit unui comunicat al remis de Consiliu, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor au acţionat în nume personal şi nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă, deşi sunt funcţionari publici, a scris Agerpres.

Conducerea Consiliului consideră că declaraţiile celor doi sunt “o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist”, iar prin asocierea cu numele CNSAS ei aduc prejudicii majore instituţiei.

“Negarea crimelor comunismului în România constitue o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi”, a declarat preşedintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, potrivit comunicatului de presă.

Şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a luat act “cu uimire şi indignare” de declaraţiile celor doi, apreciind că este “un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Piteşti drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele şi legionare”.

“Exonerarea autorităţilor comuniste de vina de a fi încurajat şi patronat un asemenea episod de degradare a fiinţei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniţi din mai tot spectrul politic şi ideologic al epocii, au fost supuşi unui regim de tortură la care, după cum spunea şi Alexandr Soljeniţîn, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit. La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist şi revoltător să constaţi că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înţeles nimic din drama consumată în universul concentraţionar, utilizând etichetări abuzive şi trăgând concluzii imunde”, se menţionează într-un comunicat al IICMER transmis AGERPRES.

Cercetătorul Mihai Demetriade a afirmat recent, într-un interviu acordat RFI pe tema “Experimentului Piteşti”, că tortura “nu este o excepţie venită sau impusă de un terţ represor”. “Ea face parte din anatomia legionară. Administraţia penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte. Asta developează Piteştiul cumva, şi Suceava, într-o altă lumină. Îţi dai seama că victimele nu sunt chiar victime”, a declarat Mihai Demetriade, potrivit RFI România.

Ulterior, şi Mădălin Hodor a făcut referire, pe Facebook, la interviul acordat de Mihai Demetriade.

“Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam dă la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomunişti ai patriei. Care şi-au cam construit nişte cariere şi au produs nişte scrieri de toată jena, nu mai zic şi nişte filme bune de aruncat la coş”, a scris, printre altele, Mădălin Hodor.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă