8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalConferința de la Berlin trece, războiul libian rămâne

Conferința de la Berlin trece, războiul libian rămâne

Ceea ce nu schimbă cu nimic situația, câtă vreme Turcia și Rusia rămân implicate în joc, iar un Acord real în vederea încetării focului nu există.

Unsprezece ţări, între care Rusia şi Turcia, au convenit la o conferinţă desfăşurată la Berlin sub egida ONU că nu există o “soluţie militară” la acest conflict, care a sfâşiat Libia de aproape 10 ani, a declarat cancelarul german Angela Merkel după o jumătate de zi de discuţii.

Participanţii au solicitat, de asemenea, o încetare a focului reală şi permanentă pe teren, care s-a lăsat aşteptată în pofida intrării în vigoare pe 12 ianuarie a unui armistiţiu fragil între beligeranţi. Pentru a asigura respectarea efectivă şi de durată a sfârşitului ostilităţilor, vor fi organizate curând întâlniri inter-libiene între reprezentanţii militari ai celor două tabere. O invitaţie va fi lansată “în zilele următoare”, a dat asigurări Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

Măsuri de încetarea focului, numai solicitate, iar nu organizate de ONU

Pentru a consolida încetarea focului, ONU a cerut celor două tabere rivale să formeze o “Comisie militară” formată din zece ofiţeri, câte cinci de fiecare parte. Misiunea acestei comisii va fi să definească pe teren mecanismele de implementare a încetării focului.

Participanţii au convenit, de asemenea, să “respecte” cu stricteţe embargoul asupra armelor şi că “acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte”, a explicat cancelarul într-o conferinţă de presă comună cu Antonio Guterres şi trimisul ONU în Libia, Ghassan Salame. Embargoul a fost decretat în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, dar a rămas în mare parte literă moartă.

ONU asistă la jurăminte seci

“Am asistat la o escaladare a conflictului. În ultimele zile a atins o dimensiune periculoasă”, a spus Guterres, subliniind “riscul unei escaladări regionale reale”.Un alt punct sensibil al conflictului sunt intervenţiile mai mult sau mai puţin directe ale ţărilor străine în acest conflict.În acest sens, “toţi participanţii s-au angajat să renunţe la ingerinţele în conflictul armat sau afacerile interne ale Libiei”, a spus Guterres. Secretarul ONU a uitat însă să menționeze că Erdogan, președintele Turciei, care a trimis deja trupe în Libia începând cu săptămânile trecute, și că este derizoriu să credem că își va retrage efectivele din teren.

 Rușii spun lucrurilor pe nume 

Ministrul rus al afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că cei doi beligeranţi din conflictul libian nu au ajuns să angajeze un “dialog serios” în timpul summitului internaţional care s-a desfăşurat duminică la Berlin, relatează AFP.”Conferinţa a fost foarte utilă (…) dar este clar că nu s-a reuşit pentru moment declanşarea unui dialog serios şi stabil” între şeful guvernului de uniune naţională, Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU, şi omul forte din estul libian, Khalifa Haftar, a declarat şeful diplomaţiei ruse presei pe aeroportul din Berlin.

“Părţile din Libia au făcut un mic pas înainte faţă de întâlnirea de la Moscova” de luni, la finalul căreia mareşalul Haftar a refuzat să semneze un Acord de încetare a focului, afirmând că are nevoie de mai mult timp, a continuat Lavrov, pentru a pune rolul Moscovei în prim-plan. Cei doi lideri rivali libieni nu s-au întâlnit față în față nici în capitala germană.

Turcia sprijină militar guvernul Fayez al-Sarraj de la Tripoli, iar Rusia, în pofida negărilor sale, este suspectată de sprijinirea liderului forte din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar.De la reluarea luptelor dintre taberele rivale din Libia în aprilie 2019, peste 280 de civili şi 2.000 de combatanţi au fost ucişi şi, po

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă