15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalConsiliului de Securitate ONU: Două treimi din ţările membre cer o investigaţie...

Consiliului de Securitate ONU: Două treimi din ţările membre cer o investigaţie în Siria

Forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinute de Rusia, au început acum trei luni o ofensivă asupra ultimei zone controlate încă de rebeli despre care ONU a informat că a dus la moartea a cel puţin 450 de civili şi relocarea a 444.000 de persoane.

Consiliul de Securitate nu a putut lua o decizie privind situaţia din Siria din cauza dreptului de veto al Rusiei şi Chinei prin care acestea au protejat guvernul lui Assad în ultimii opt ani de război civil.

Marea Britanie, Franţa, Statele Unite, Germania, Belgia, Peru, Polonia, Kuwait, Republica Dominicană şi Indonezia au depus o petiţie diplomatică către Guterres pentru a cere o anchetă privind atacurile asupra facilităţilor susţinute de ONU.

„Cel puţin 14 facilităţi susţinute de ONU au fost avariate sau distruse în nord-vestul Siriei de la sfârşitul lui aprilie până în prezent”, i-au transmis statele membre lui Guterres.

„Astfel vă cerem, cu respect, să luaţi în considerare lansarea unei anchete interne privind atacurile care au avariat sau distrus facilităţile susţinute de ONU în nord-vestul Siriei şi să reveniţi rapid cu informaţii”, se arată în petiţie.

Semnatarii au notat că în 2016 fostul Secretar General Ban Ki-moon şi-a folosit puterea pentru a deschide o investigaţie privind un atac asupra unui convoi umanitar în Alep.

Purtătorul de cuvânt al lui Guterres Farhan Haq a confirmat că reprezentanţi a 10 ţări s-au întâlnit cu secretarul general. „Vom analiza cererea lor”, a afirmat Haq.

Deşi ONU împarte locaţiile facilităţilor umanitare cu părţile implicate în conflict, Mark Lowcock, şeful ONU pentru ajutoare umanitare, a transmis Consiliului de Securitate că zeci de facilităţi au fost lovite din aprilie până în prezent.

„Este această informaţie folosită precum ar trebui, să protejăm facilităţile … sau este folosită pentru a lua la ţintă facilităţile?”, a declarat Lowcock marţi după ce a informat consiliul pentru a şaptea oară privind situaţia din Siria de când a început ofensiva.

Cele 10 state membre au cerut, de asemenea, lui Guterres să investigheze de ce aşa-zisul „mecanism de oprire a conflictului” nu a reuşit să oprească atacurile.

Rusia şi Siria au informat că forţele lor nu vizează civilii sau infrastructura civilă şi au pus la îndoială sursele folosite de ONU pentru a verifica atacurile asupra centrelor medicale.

Într-o scrisoare trimisă pe 16 iulie lui Guterres şi Consiliului de Securitate, ambasadorul sirian la ONU, Bashar Ja’afari, a declarat că 119 spitale şi centre medicale „nu sunt funcţionale de când au fost preluate de grupări teroriste” şi „nu îşi mai servesc scopul iniţial şi nu pot fi considerate spitale, centre medicale sau infrastructură civilă, conform dreptului internaţional”.

Mai mulţi insurgenţi controlează încă nord-vestul Siriei. Cea mai puternică grupare este cea a jihadistului Tahrir al-Sham, moştenitoarea grupării Nusra Front, care a făcut parte din al-Qaeda până în 2016.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă