16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord: "Am ajuns la un punct de cotitură pentru pace"

Coreea de Nord: “Am ajuns la un punct de cotitură pentru pace”

”Ori de câte ori au avut loc astfel de exerciţii militare, pacea şi securitatea din Peninsula Coreea au fost grav ameninţate, iar neîncrederea şi confruntarea dintre cele două Corei au ajuns la apogeu”, se arată într-o scrisoare transmisă către ONU de către ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong Ho.

Oficialul nord-coreean a declarat că Phenianul va depune ”toate eforturile pentru a îmbunătăţi relaţiile inter-coreene pe viitor”, însă a avertizat că ţara sa nu va privi nepăsătoare în cazul în care vor avea loc acte ameninţătoare.

Declaraţiile ministrului de Externe de la Phenian au fost făcute în contextul în care, în urmă cu o lună, SUA şi Coreea de Sud au anunţat că vor amâna exerciţiile militare comune anuale până după Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, care vor începe săptămâna viitoare.

”Faptul că a am ajuns la un punct de cotitură pentru pace, stabilitate şi reconciliere naţională în Peninsula Coreeană se datorează în întregime iubirii nobile pentru naţiune a respectatului tovarăş Kim Jong-un. Cu toate acestea, autorităţile americane induc în eroare opinia publică, ca şi cum dialogul inter-coreean este rezultatul sancţiunilor dure şi al presiunilor asupra ţării noastre”, a adăugat Ri Yong Ho.

 

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă