10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalCoronavirus: Thailanda va declara stare de urgenţă începând de joi

Coronavirus: Thailanda va declara stare de urgenţă începând de joi

Starea de urgenţă va cuprinde o serie de măsuri obligatorii şi de ‘apeluri la cooperare’, a spus prim-ministrul thailandez.

El a precizat că oamenilor li se va cere să rămână în casă, iar în zonele unde există riscul răspândirii virusului vor fi impuse restricţii.

Decretul înseamnă că premierul va avea puterea executivă de a impune noi măsuri pentru a combate epidemia, inclusiv posibilitatea ca autorităţile să aibă puteri sporite şi instalarea de puncte de control pentru a reduce deplasarea oamenilor, a menţionat Prayuth Chan-ocha.

El a spus că detaliile privind măsurile care ar putea fi luate vor fi discutate după intrarea în vigoare a stării de urgenţă.

Thailanda a raportat marţi trei decese şi 106 noi cazuri de COVID-19. Numărul total de cazuri de infectare a ajuns la 827, iar numărul morţilor este de patru.

Cele mai citite

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

DIICOT a reținut doi suspecți la Pitești, pentru trafic de droguri

La data de 16 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au luat măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă