14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriminali, teroriști și spioni folosesc pașapoarte ungare pentru a intra în SUA

Criminali, teroriști și spioni folosesc pașapoarte ungare pentru a intra în SUA

 
Circa 700 de persoane au obținut în mod fraudulos pașapoarte ungare autentice și au preluat identitatea deținătorilor pașapoartelor originale, potrivit unui document al securității interne, obținut de Washington Post. 

Din acest grup, cel puțin 85 au încercat să intre în SUA și 65 au reușit, în cadrul programului american de exceptare de viză.

30 au rămas în SUA în pofida eforturilor Departamentului pentru Securitate Națională de a-i găsi și expulza. Experții americani au declarat că utilizarea frauduloasă a pașapoartelor autentice constituie o amenințare serioasă pentru Statele Unite și alte țări.

   

    Pretexte false de intrare

 

„Riscul cel mai evident aici este că persoanele care vin în SUA au un motiv de a-și disimula identitatea. Riscurile cele mai curente sunt contrabanda de droguri, crima organizată și imigrația clandestină”, declară Stewart Baker, un fost înalt responsabil însărcinat cu amenințările transnaționale în Europa și Orientul Mijlociu.

El a mai subliniat că „de asemenea, o organizație teroristă bine organizată ca ISIS sau Al Qaeda poate cumpăra astfel de documente, sau spioni ruși pe care noi i-am expulzat ar putea zbura spre Ucraina să cumpere un pașaport ungar și să revină în SUA”.

Potrivit responsabililor Departamentului securității interne, criminalii au obținut pașapoarte autentice exploatând un program al Guvernului de la Budapesta care permite ungurilor ce trăiesc în străinătate să obțină cetățenia în mod accelerat.

Măsură introdusă în 2011 de premierul maghiar Viktor Orban, care a susținut importanța de a se conecta cu diaspora maghiară dispersată în Europa după primul și al doilea război mondial.

Cetățenii din Ungaria, membră a UE, pot călători fără viză în SUA, ceea ce face cetățenia atrăgătoare pentru ungurii care trăiesc în alte țări ce nu beneficiază de acest regim, ca Rusia și Ucraina. După 2011, peste un milion de persoane au obținut cetățenia ungară în cadrul programului și criminalii au intrat în posesia unor pașapoarte aparținând noilor cetățeni pe care le-au vândut unor „clienți” pentru a călători în diverse țări sub pretexte false.

    Ungaria poate fi exceptată de la regimul liber de viză

Diferendul asupra regimului pașapoartelor, în paralel cu îngrijorările persistente asupra democrației în Ungaria, a continuat să tensioneze relațiile dintre Washington și Budapesta.

În octombrie, SUA au trimis un avertisment Ungariei, retrogradând statutul asupra programului de exceptare de viză la „provizoriu”. În pofida acestui avertisment, persistă grave lacune în sistemul pașapoartelor ungare.

Luna trecută, înalți responsabili ai Departamentului securității interne s-au deplasat la Budapesta și au avertizat că țara ar putea fi suspendată sau expulzată din programul de renunțare la viză dacă vulnerabilitățile nu sunt corijate.

Guvernul ungar apără sistemul, dar autoritățile au recunoscut abuzuri. Wess Mitchell, diplomat american în Europa, a declarat că, deși Ungaria are un „drept suveran” de a determina legile sale asupra cetățeniei, procesul obținerii pașapoartelor este „de interes internațional, în special în ce privește securitatea frontierelor noastre”.  

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă