13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCroaţia: Un turist italian a murit intoxicat cu gaze de eşapament

Croaţia: Un turist italian a murit intoxicat cu gaze de eşapament

Alte trei persoane care făceau parte din acelaşi grup de turişti italieni aflaţi la bordul vaporului au fost la rândul lor intoxicate, dar mai puţin grav. Căpitanul ambarcaţiunii a raportat decesul unuia dintre pasageri, un bărbat de 57 de ani, după ce a acostat marţi în portul insulei Hvar, din Marea Adriatică.

Potrivit presei croate, victima este un om de afaceri italian, Eugenio Vinci, aflat în vacanţă pe coasta croată alături de familie şi de prieteni. Alte cinci persoane, printre care doi copii cu vârste de 11 şi, respectiv, 5 ani au fost transportate cu elicopterul la un spital din Split.

‘Fata şi băiatul sunt la terapie intensivă, vieţile lor fiind în pericol’, a declarat medicul Branka Polic, adăugând că este dificil să ofere un prognostic vital. Într-un comunicat dat miercuri seara, poliţia a anunţat arestarea proprietarului şi a căpitanului vaporului, cu vârste de 23 şi, respectiv, 27 de ani, ambii cetăţeni croaţi. Se crede că cei doi bărbaţi au instalat, cu cinci zile înainte de accident, un motor pe benzină în sala de motoare a vaporului ‘care încălcă instrucţiunile tehnice privind siguranţa ambarcaţiunii’, potrivit comunicatului poliţiei.

Gazele de eşapament de la motor s-au răspândit în cabinele pasagerilor şi au provocat intoxicarea acestora, a completat sursa. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi bărbaţi se vor confrunta cu pedepse de până la opt ani de închisoare, potrivit cotidianului Jutarnji List. Croaţia a primit 18,7 milioane de turişti în 2018, dintre care 1,1 milioane au fost italieni, potrivit statisticilor oficiale.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă