9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalCrucea Roșie: Un milion de venezueleni au fugit în Columbia

Crucea Roșie: Un milion de venezueleni au fugit în Columbia

“În prezent, ştim că aproximativ un milion de persoane au intrat în Columbia prin punctele oficiale de migraţie, dar nu ştim câţi au intrat prin punctele neoficiale de migraţie”, a declarat directorul departamentului Sănătate al Crucii Roşii, precizând că aceste deplasări s-au produs “de la jumătatea anului 2017”, citează Agerpres.

Dintre aceste persoane, nu toate au rămas în Columbia, unele întorcându-se în Venezuela, în timp ce altele s-au instalat în ţări din regiune.

În contextul în care criza din Venezuela, ţară producătoare de petrol în plin naufragiu economic, capătă amploare cu penuria de alimente şi medicamente şi cu o inflaţie uriaşă, mişcările de populaţie continuă.

Aproximativ 37.000 de persoane trec zilnic graniţa pentru a merge în Columbia, potrivit lui Emanuele Capobianco.

Cu ocazia unei recente vizite în regiune, el a fost martorul unui “flux constant de persoane” care părăseau Venezuela, unele cărând în spate bunuri proprii de strictă necesitate.

Este o “criză umanitară care trebuie evaluată mai bine”, a subliniat responsabilul Crucii Roşii, explicând că s-au înmulţit printre migranţi cazurile de malarie, difterie şi alte boli grave.

Venezuela se confruntă cu o criză politică şi economică de la începutul lui 2016. Agenţiile de rating au declarat-o deja în incapacitate parţială de plată.

Statele Unite, care au adoptat sancţiuni împotriva firmelor din Venezuela, şi-au făcut cunoscută marţi intenţia de a izola şi mai mult această ţară, până când preşedintele socialist Nicolas Maduro va abandona puterea, şi le-a cerut aliaţilor să adopte măsuri asemănătoare.

Nicolas Maduro se pregăteşte să obţină un nou mandat la alegerile prezidenţiale de la 20 mai, boicotate de opoziţie şi a căror organizare a fost criticată de o mare parte a comunităţii internaţionale.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă