15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalDaimler se retrage din Iran din cauza sancţiunilor SUA

Daimler se retrage din Iran din cauza sancţiunilor SUA

Marţi, la ora 04.00 GMT (07.00 ora României), au intrat în vigoare sancţiunile americane împotriva Iranului. Primul set de sancţiuni vizează sistemul financiar iranian: sunt interzise achiziţiile de dolari de către guvernul de la Teheran şi vânzarea de titluri de stat iraniene. Vor fi afectate şi industria auto şi exporturile de covoare şi mărfuri alimentare din Iran, precum şi importurile de grafit, aluminiu, oţel, cărbune şi unele aplicaţii software. De asemenea, Iranului i se interzice achiziţionarea anumitor avioane.

“Am opri activităţile noastre deja restricţionate în Iran în concordanţă cu sancţiunile aplicabile”, se arată într-un comunicat al Daimler remis Reuters.

La începutul lui 2016, Daimler a înfiinţat o societate mixtă cu producătorul iranian de vehicule Iran Khodro Co pentru a fabrica şi distribui camioane Mercedes-Benz în statul din Golful Persic.

Daimler intenţiona să deschidă o reprezentanţă la Teheran. Compania va continua să monitorizeze cu atenţia evoluţiile politice.

Şi Renault a anunţat luna trecută că se pregăteşte să părăsească Iranul, după reintroducerea sancţiunilor, deşi grupul francez nu vinde maşini în Statele Unite.

Operaţiunile din Iran vor fi puse probabil în stand-by, pentru a se supune sancţiunilor SUA, a afirmat directorul operaţional al Renault, Thierry Bollore.

“Căutăm noi oportunităţi de afaceri, în special în Africa, creşterea solidă urmând să compenseze oportunităţile pierdute din Iran”, a declarat Bollore.

Rivala PSA, care produce maşinile Peugeot şi Citroen, anunţase în iunie că a început suspendarea activităţilor desfăşurate de societăţile sale mixte din Iran. Alte companii franceze, cum ar fi Total şi Engie, intenţionează să se retragă din Iran.

Renault nu este prezent pe piaţa din SUA dar partenerul său de alianţă, Nissan Motors, în care Renault deţine o participaţie majoritară, vinde vehicule acolo.

Renault îşi reanalizează opţiunile, inclusiv menţinerea unei prezenţe reduse în statul din Golful Persic, aşa cum a făcut la precedenta rundă de sancţiuni, a afirmat în iunie directorul general Carlos Ghosn.

În primul semestru din 2018, vânzările Renault în Iran au scăzut cu 10%, în timp ce cota sa de piaţă s-a situat la 8%. În ultimele şase luni din acest an vânzările pe piaţa iraniană vor fi aproape de zero, a declarat Delbos.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă