21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDanemarca relaxează restricțiile

Danemarca relaxează restricțiile

În timp ce țări precum Israel sau Thailanda nu mai fac față virusului COVID-19, Danemarca relaxează o serie de restricții. Autoritățile elimină imita de capacitate pentru transportul public, precum şi obligaţia pentru elevi şi studenţi de a se testa de două ori pe săptămână.

Accesul în spaţiile de cultură, aşa cum sunt teatrele şi cinematografele cu capacitatea mai mică de 500 de spectatori, precum şi muzeele, parcurile de distracţii şi parcurile zoologice, nu mai este condiţionat de prezentarea dovezii de vaccinare sau a unui test negativ.

De asemenea, nu mai este nevoie de prezentarea dovezii de vaccinare sau a unui test negativ pentru accesul în facilităţi sportive. Suporterii echipelor de fotbal care joacă în deplasare pot asista la meciuri de pe stadioane.

O altă serie de relaxări este anunţată pentru data de 1 septembrie. Conform autorităţilor daneze, de la începutul lunii viitoare vor fi ridicate restricţiile care au paralizat viaţa de noapte – alcoolul va putea fi vândut din nou pe timpul nopţii, iar cluburile şi discotecile se redeschid. Certificatele de vaccinare şi testele negative nu vor mai fi necesare pentru accesul în restaurante, la festivaluri sau în centre şi facilităţi de întreţinere corporală.

Începând de la 1 octombrie urmează să se renunţe complet la permisele sanitare.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă