23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDate ultrasecrete ale US Navy, sustrase de hackeri chinezi

Date ultrasecrete ale US Navy, sustrase de hackeri chinezi

Anchetatorii americani au declarat pentru Washington Post că acțiunile au început în ianuarie și februarie din partea unei divizii a Ministerului chinez pentru Securitatea Statului, care operea-ză din provincia chineză Guangdong. Antreprenorul, care nu a fost numit în raport, lucra pentru Naval Undersea Warfare Center, cu baza în Newport, Rhode Island, și efectua cercetări pentru submarine și sisteme de arme pentru dotarea acestora. După cum subliniază publicația americană, hackerii au descărcat date care cuprind informații relative la sisteme criptografice submarine și la un proiect prea puțin cunoscut numit Sea Dragon.

Pentagonul nu a vorbit prea mult despre Sea Dragon, lansat în 2012, precizând numai că viza adaptarea tehnologiilor militare existente la noi aplicații. La cererea Navy, ziarul nu a dezvăluit informații referitoare la noul sistem de rachete compromis, dar a precizat că proiectul era pentru o rachetă supersonică anti-nave care putea fi lansată de pe submarine. Această violare a datelor confidențiale se înscrie în cadrul eforturilor îndelungate ale Chinei de a slăbi avantajul SUA în materie de tehnologie militară și de a deveni puterea proeminentă în Asia de Est. Iar informația vine într-un moment în care Administrația Trump caută să obțină susținerea Beijingului pentru a convinge Coreea de Nord să abandoneze armele nucleare, deși tensiunile persistă între SUA și China asupra problemelor comerciale și de apărare. În urmă cu câteva zile, președintele Donald Trump declara că regimul de la Phenian rămâne un pericol nuclear, deși la summitul Trump-Kim au fost convenite anumite obligații de dezarmare nucleară a Coreii de Nord.

Pirații cibernetici chinezi vizează încontinuu armata americană în încercarea de a fura secretele privind materiale sau proceduri. Pentagonul a recunoscut în special că hackerii chinezi au reușit să fure informații cruciale asupra F-35, avionul invizibil multirol din generația a 5-a, dar și asupra noii versiuni a celebrului sistem de rachete antirachetă Patriot.

În căutarea supremației militare

Experții militari americani au temeri că statul chinez a dezvoltat sisteme care ar putea afecta capacitatea marinei de a apăra aliații SUA din Asia în caz de conflict cu China. Ei estimează că flota americană de submarine – fie că sunt submarine nucleare de atac sau care poartă rachete intercontinentale cu încărcătură nucleară – conferă țării  un avantaj încă cert în fața adversarilor ca Rusia sau China, care își dezvoltă propriile flote de submarine în ritm forțat. China a făcut din războiul submarin una din cele trei priorități militare și, cu toate că SUA sunt în frunte, Beijingul depune eforturi concertate pentru reducerea superiorității americane. Or, acest ultim furt electronic de amploare, o „bibliotecă de război electronic”, ar putea da chinezilor o idee rezonabilă asupra nivelului de cunoștințe pe care le dețin SUA asupra platformelor lor, asupra echipamentelor electronice și potențial acustice.  James Stavridis,  amiral în retragere, a precizat că datele sustrase privind captatorii sunt, de asemenea, prețioase pentru că oferă Chinei oportunitatea de „a ști când vom fi la o distanță de la care vom fi capabili să le detectăm submarinele”, alt factor-cheie în bătăliile submarine.

Chinezii investesc într-un lanț de platforme, inclusiv în submarine mai silențioase echipate cu arme din ce în ce mai sofisticate, a declarat amiralul Philip S. Davidson în cadrul unei audieri în Senat. Una din principalele noastre preocupări este intimidarea cibernetică și penetrarea rețelelor, furând tehnologia întreprinderilor noastre din domeniul apărării, a precizat amiralul Davidson, adăugând: „Ceea ce ei nu pot dezvolta singuri… fură, cel mai des prin spa- țiul cibernetic”. 

În ultimii ani, SUA au pus la punct noi arme sau noi sisteme capabile să contracareze acumularea navală chineză. Cheia avantajului american în orice confruntare cu China în largul mării în Asia va fi flota sa de submarine.  

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă