20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalDavid Lipton va prelua interimar conducerea FMI

David Lipton va prelua interimar conducerea FMI

Anterior, Lagarde informase că în timpul procesului de nominalizare va renunţa temporar la atribuţiile sale de director general al Fondului Monetar Internaţional.

Board-ul executiv al FMI nu a dat detalii privind căutarea unui nou şef al instituţiei.

Nominalizarea franţuzoaicei Christine Lagarde la preşedinţia Băncii Centrale Europene este văzută de mulţi analişti ca surpinzătoare. Ar fi prima femeie care ar conduce BCE, după ce mandatul de opt ani al actualului preşedinte, Mario Draghi, se va încheia la sfârşitul lunii octombrie.

În 5 iulie 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie care deţine funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional iar în 2016 a obţinut al doilea mandat de cinci ani la conducerea FMI.

Anterior, în perioada 2007 – 2011, a fost ministru de Finanţe în Franţa.

Marţi, Christine Lagarde, s-a declarat “foarte onorată să fie nominalizată pentru preşedinţia “Băncii Centrale Europene”.

Liderii UE au ajuns marţi seara la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor blocului comunitar. Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a fost desemnată preşedintă a Comisiei Europene, iar Christine Lagarde, preşedintă a Băncii Centrale Europene. Informaţia a fost confirmată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...
Ultima oră
Pe aceeași temă