18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternațional„De ce ar trebui SUA să apere Germania de Rusia”? Strategia lui...

„De ce ar trebui SUA să apere Germania de Rusia”? Strategia lui Trump în Siria dă răspunsul!

Însă, în ciuda presiunilor legitime față de membrii NATO, Trump nu are de gând să slăbească alianța, mai ales că la Helsinki îl așteaptă negocieri „la sânge” cu Vladimir Putin.

Donald Trump doar a pus punctul pe „i” într-o problemă care frământă blocul comunitar, anume proiectul gazoductului Nord Stream 2, „ce va transfera gaz din Rusia spre Germania, ocolind multe țări și oferind Moscovei o mai mare putere, prin dependența de gaze, asupra Europei occidentale”.

Germania este beneficiarul direct al gazoductului rusesc, dar și alte țări UE se străduiesc să intre în „traseul” conductei, făcând afaceri cu Rusia, ceea ce îl îndreptățește pe președintele american să se îndoiască de relațiile reale dintre Europa și „inamicul Rusia”.

 

SUA rămân în Siria

Însă Siria este elementul-cheie în această problemă, gazele din Mediterana, din dreptul coastelor siriene, putând salva atât Europa, cât și Turcia, de dependența de gazele rusești. De aceea Vladimir Putin se străduiește să-l țină la putere pe dictatorul Bashar al-Assad, care i-a promis monopolul asupra exploatării gazelor din Mediterana.

Deci, răspunsul la întrebarea lui Trump lansată la summit-ul NATO se află tot la el și în strategia SUA pentru Orientul Mijlociu în viitorul apropiat.

Iar la întâlnirea cu președintele rus, Vladimir Putin, ce va avea loc la 16 iulie, la Helsinki, Donald Trump îl va informa pe oponentul său că SUA nu se vor retrage din Siria, că nu vor închide baza de la Al-Tanf, care sprijină avioanele israeliene în atacurile asupra pozițiilor iraniene și a milițiilor șiite sprinsorizate de Teheran, că intenționează să construiască un zid la frontiera Siriei cu Irakul, pentru a împiedica alimentarea frontului iranian și că nu va retrage niciun militar din cei peste 2.000 care sprijină kurzii din nord-estul Siriei.

La rândul lui, Putin se prezintă cu succesele „armatei siriene” în cucerirea regiunilor rebele, dar amândoi președinții știu că armata lui Bashar al-Assad este formată tocmai din mercenari străini, iar fără aceștia și fără sprijinul aerian acordat de Rusia, regimul de la Damasc ar pierde rapid toate teritoriile câștigate. În ciuda a șapte ani de război în Siria, nimic nu a fost câștigat pe deplin, totul depinzând acum de înțelegerea la care vor ajunge cei doi președinți.

   

Germania se vrea „canalul deschis” cu Moscova

Așa că, la summit-ul NATO, nu plata a 2% din PIB sau 4% pentru apărare este miza, ci Donald Trump vrea să știe concret pe ce se poate baza din partea aliaților în privința Iranului și Siriei, ca să știe cum să negocieze cu Rusia.

Polonia, un aliat de bază al SUA, s-a raliat poziției președintelui american în privința acordurilor energetice.

„Uniunea Europeană trebuie să îşi diversifice furnizatorii în domeniul energiei, pentru a nu mai depinde de Rusia”, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, în urma afirmaţiilor omologulu său american privind Germania. „Diversificarea furnizatorilor este unul dintre cele mai importante scopuri ale uniunii energiei pentru Europa”, a subliniat acesta.

„Germania nu este prizoniera politicii ruseşti”, a declarat ministrul Apărării german, Ursula von der Leyen, în replică la acuzaţia preşedintelui american Donald Trump. „Avem o mulţime de probleme cu Rusia, fără nicio îndoială. Pe de altă parte, în mod cert trebuie să ţii deschise canalele de comunicare între ţări sau alianţe şi oponenţi”, a precizat Leyen.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...
Ultima oră
Pe aceeași temă