15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalDemisie în Republica Moldova. Ministrul Justiţiei se retrage

Demisie în Republica Moldova. Ministrul Justiţiei se retrage

Ministrul Justiţiei de la Chișinău, Alexandru Tănase, a anunţat duminică, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că îşi dă demisia din funcţia pe care o deţine, transmite TVR Moldova.

“Am acceptat demnitatea de Ministru al Justiţiei pentru a promova reforme pe domeniul justiţiei fiind conştient de complexitatea şi dificultatea acestora.

Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activităţi politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni ţintă electorală.

Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcţie de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică.

Atunci când această încredere este periclitată, chiar şi de motive lipsite de pertinenţă, orice iniţiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general.

În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluţie în situaţia creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcţia de Ministru al Justiţiei, astfel încheindu-mi cariera publică.

Pentru mine a fost o adevărată onoare, ca mai bine de un deceniu să-mi servesc poporul ţării mele în funcţia de parlamentar, membru al guvernului şi judecător constituţional.

Vreau să mulţumesc Premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată şi colegilor miniştri din Guvern cu care am avut o colaborare frumoasă, în binele oamenilor din Republici Moldova”, a scris ministrul Justiţiei pe rețeaua de socializare, conform Ştirilor TVR.

TVR Moldova notează că un post privat de televiziune a publicat o convorbire telefonică din 2015 dintre Alexandru Tănase şi Veaceslav Platon, condamnat pentru spălare de bani şi furt de la BEM.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă