13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDemocraţii amână perspectiva unei destituiri a lui Trump

Democraţii amână perspectiva unei destituiri a lui Trump

”Noi le putem dezvălui faptele americanilor prin anchetele noastre, iar acest lucru ne poate conduce către un moment în care o destituire ar fi inevitabilă sau nu. Însă nu suntem acolo”, a declarat Pelosi, la o zi după un schimb de replici dur cu preşedintele republican, relatează AFP.

”Iar eu estimez că o destituire ar fi sigur o sursă de mari disensiuni în ţara noastră”, a spus ea.

Bătălia între democraţi şi Trump s-a transformat într-un război deschis miercuri, când preşedintele, vizibil furios, a anunţat că nu va mai colabora cu ei în mari proiecte precum un plan în domeniul insfrastructurii, atât timp cât ei nu pun capăt ”anchetelor false” prin care-l vizează.

Preşedintele reacţiona astfel în urma unei declaraţii a lui Pelosi, potrivit căreia Trump este ”angajat într-o operaţiune de disimulare” cu scopul de a-i împiedica pe democraţi să urmeze pistele lăsate de greul raport al anchetei ruse, şi anume cu privire la suspiciuni de obstrucţionare a justiţiei.

Donald Trump a lansat ulterior mai multe rafale de tweeturi, acuzându-i pe democraţi că-l ”hărţuiasc” şi că sunt ”partidul care nu face nimic”.

”Îi este frică să fie acuzat că desfăşoară o operaţiune de disimulare”, a reacţionat Nancy Pelosi într-o conferinţă de presă.

Casa Albă a refuzat în mai multe rânduri să coopereze în anchete parlamentare lansate de democraţi, care dispun de vaste puteri de investigaţie prin majoritatea lor în Cameră.

În faţa acestor refuzuri, dezbaterea cu privire la o posibilă procedură de destituire a lui Trump a căpătat o nouă intensitate săptămâna aceasta, atât în Congres, cât şi în rândul candidaţilor democraţi la preşedinţie în 2020. Însă vocile în favoarea acesteia rămân minoritate în Camera inferioară a Congresului.

O politiciană cu experienţă, în vârstă de 78 de ani, Nancy Pelosi se teme că o asemenea procedură le poate dăuna la urne, punându-le în surdină mesajul în campanie cu privire la probleme care îi îngrijorează cu adevărat pe alegători, sătui de războaiele politice de la Washington.

Asta cu atât mai mult cu cât, într-un Senat dominat de republicani, această procedură este sortită eşecului.

DEMOCRAŢII ”NU FAC NIMIC”

La fel cum a făcut Bernie Sanders, un candidat la preşedinţie, cu o zi înainte, Pelosi a declarat că Trump doreşte, dintr-un calcul electoral, ca democraţii să lanseze o astfel de procedură. ”Asta nu ridică vreo îndoială. Casa Albă cere o destituire sus şi tare”.

Donald Trump, în vârstă de 72 de ani, s-a declarat miercuri indignat de faptul că a auzit că democrata a organizat o reuniune în vederea dezbaterii problemei eventualei sale destituiri, chiar înainte să vină să-l vadă pentru a discuta despre un mare plan în domeniul infrastructurii.

”Democraţii nu fac nimic în Congres”, a acuzat el joi, după care le-a reproşat că vor să ”refacă” ancheta rusă.

În raportul publicat la sfârşitul lui aprilie, după doi ani de anchetă, procurorul special Robert Mueller prezintă un amestec rus în alegerile americane din 2016, însă conchide că echipa de campanie a lui Trump nu a cooperat cu Moscova.

Fostul director FBI se abţine, însă, să-l dezvinovăţească pe preşedinte de suspiciuni de obstrucţionare a justiţiei, subliniind totodată că Congresul este competent să ancheteze cu privire la acest punct.

Donald Trump se consideră total ”exonerat”. El a reiterat acest lucru miercuri, plasând un panou care proclama ”nicio obstrucţie, nicio complicitate” sub pupitrul prezidenţial, la o conferinţă de presă convocată în pripă, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de democraţi, după reuniunea eşuată.

Însă, Nancy Pelosi consideră că preşedintele este de fapt îngrijorat să vadă justiţia începând să le dea dreptate democraţilor împotriva Casei Albe, care vrea să ignore toate citaţiile cu privire la documente referitoare la finanţele sale.

”Cred că aceste probleme juridice l-au afectat cu adevărat şi faptul că grupul democrat în Cameră nu se află pe calea destituirii. Pentru că acolo vrea el să ne aducă”, a subliniat ea.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...
Ultima oră
Pe aceeași temă