15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalDescoperire epocală în Mexic. Arheologii au găsit ruinele unui palat maya

Descoperire epocală în Mexic. Arheologii au găsit ruinele unui palat maya

Anunțul importantei descoperiri a fost făcut de reprezentanţii Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din această ţară.

Vestigiile acelei clădiri cu înălţimea de şase metri, lungimea de 55 de metri şi lăţimea de 15 metri sugerează că palatul a rămas nelocuit pentru două perioade îndelungate între anii 600 e.n. şi 1050 e.n., au precizat cercetătorii de la INAH.

Civilizaţia maya a ajuns la apogeu între anii 250 e.n. şi 900 e.n., când a administrat regiuni întinse aflate în prezent în sudul statului Mexic, Guatemala, Belize şi Honduras.

Palatul a fost descoperit în estul zonei arheologice Kuluba, un foarte important sit prehispanic din statul mexican Yucatan.

Kuluba avea legături strânse cu oraşele maya Ek’ Balam şi, mai ales, Chichen Itza, căzând în cele din urmă sub influenţa celui din urmă şi devenind o parte integrantă a reţelei sale comerciale şi teritoriale.

Alături de acel palat nobiliar, experţii mexicani explorează în prezent alte patru structuri din zonă, cunoscute sub denumirea “Grupul C” şi aflate în piaţa centrală din Kuluba, inclusiv un altar, rămăşiţe provenind de la două clădiri rezidenţiale şi o structură circulară despre care se crede că ar fi fost un cuptor.

Specialiştii în conservare explorează ipoteza reîmpăduririi unor zone din Kuluba cu scopul de a proteja acest sit istoric de efectele negative provocate de vânturi şi lumina solară, au precizat reprezentanţii INAH.

Situl ar urma să fie deschis pentru public într-un viitor nu foarte îndepărtat, potrivit INAH. 

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă