9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalDoi angajaţi ai băncii centrale din Venezuela au fost arestaţi după ce...

Doi angajaţi ai băncii centrale din Venezuela au fost arestaţi după ce s-au întâlnit cu Juan Guaido

Avocatul, Alonso Medina Ra, a declarat că cei doi – Deny Albujar şi Manuel Alberto Guisseppe – au participat recent la proteste în care cereau condiţii mai bune de muncă.

Conform lui Roa, ei nu au apărut încă în faţa unui tribunal şi nu se ştie de ce sunt acuzaţi.

Preşedintele Nicolas Maduro încearcă să reducă la tăcere opoziţia el luptându-se pentru putere de mai bine de trei luni cu Guaido, cel care este şi preşedintele parlamentului.

Guaido a fost recunoscut drept liderul legitim al Venezuelei de peste 50 de naţiuni, care sunt de acord cu afirmaţia lui conform căreia alegerile câştigate de Maduro în mai 2018 au fost ilegitime. Maduro, un socialist, argumentează că Guaido este o marionetă a SUA care încearcă să îl înlăture de la putere printr-o lovitură de stat.

Atât Albujar cât şi Guiseppe au fost prezenţi la o întâlnire publică de luni pe care Guaido a organizat-o la parlament cu câţiva zeci de angajaţi ai statului, conform sursei. Guaido a discutat cu privire la  o lege care ar îmbunătăţi condiţiile de lucru ale angajaţilor din noul guvern după ce Maduro va fi înlăturat de la putere. Ceilalţi participanţi nu au fost arestaţi.

„Ce încearcă să facă dictatura prin răpirea angajaţilor la stat care se întâlnesc cu noi pentru a-şi recupera ţara? Nu vor reuşi să oprească acest proces de neoprit pentru a elibera Venezuela”, a scris Guaido pe Twitter.

Cele mai citite

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă