15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump apără suveranitatea SUA în fața globaliștilor

Donald Trump apără suveranitatea SUA în fața globaliștilor

 

Afirmațiile au fost făcute direct în fața reprezentanților uneia dintre cele mai globaliste organizații, ONU, care nu le-au primit deloc cu plăcere, mai ales că Donald Trump a făcut apel la sentimentele de loialitate națională ale celor prezenți.

”Nu vom abandona niciodată suveranitatea americană în faţa unei birocraţii mondiale nealese şi iresponsabile”, a afirmat președintele american, în discursul său susținut în fața Adunării Generale a ONU. ”Respingem ideologia globalismului şi îmbrăţisăm doctrina patriotismului. Statele Unite vor alege mereu independenţa în faţa guvernanţei globale, controlului şi dominaţiei. Statele Unite nu vă vor spune cum trebuie să trăiţi, ori să munciţi sau să vă rugaţi (…) Vă cerem în schimb doar să ne respectaţi suveranitatea”, a afirmat preşedintele american, citat de Agerpres.

Președintele american și-a început discursul apelând la patriotismul reprezentanților statelor din Adunării Generale a ONU. ”In interiorul fiecăruia din voi, cei prezenți astăzi aici, se află o inimă de patriot, care simte aceeași dragoste vibrantă față de țara voastră, aceeași loialitate intensă față de patrie, aceeași pasiune care arde în inimile patrioților și în sufletele națiunilor, care au inspirat reforme și revoluții, sacrificiu, dăruire de sine, realizări științifice și opere de artă magnifice”, a declarat Donald Trump. ”Sarcina noastră nu e să desființăm patriotismul, ci să îl trăim, să construim pe el, să învățăm din înțelepciunea lui străbună și să găsim în noi, pe baza patriotismului, voința de a face țările noastre mai bune, regiunile mai sigure și întreaga lume un loc mai bun”, a declarat Donald Trump.

 

Globaliștii din ONU râd de valorile naționale

La scurt timp, președintele american a argumentat apelul său la patriotism cu măsurile luate de Administrația sa pe plan intern. Donald Trump a explicat că progresul înregistrat pe plan intern de Statele Unite în urma măsurilor luate în mandatul său au ca efect și creșterea stabilitatății la nivel international. Liderul de la Casa Albă a enumerat creșterea economică rapidă, creșterea numărului de joburi pentru femei și pentru minorități, și creșterea rapidă a valorii Bursei americane. Spre surprinderea președintelui american, reprezentanții multor state membre ONU din audiență au început să râdă la cuvintele sale. ”La asta nu mă așteptam”, a declarat Donald Trump.

Președintele SUA a avertizat că Statele Unite își vor limita semnificativ contribuţia la  bugetul ONU, acceptând să finanțeze doar 25% din bugetul operaţiunilor ONU de menţinere a păcii. ”Ca parte a eforturile noastre de reformă (a ONU), le-am spus negociatorilor noştri că SUA nu vor mai plăti mai mult de 25% din bugetul operaţiunilor de menţinere a păcii, cu scopul de a încuraja alte ţări să participe la această grea povară”, a spus Donald Trump..

 

SUA vor finanța doar ”țările-prietene”

Liderul de la Casa Albă a anunţat de asemenea o revizuire a ajutorului acordat de SUA altor ţări. ”Statele Unite sunt cel mai mare donator de ajutor din lume. De acum înainte, ajutorul oferit de Washington va fi rezervat <<ţărilor prietene>>, a declarat marţi preşedintele american, la tribuna Adunării Generale a ONU. ”În viitor, vom oferi ajutor internaţional numai celor care ne respectă şi, sincer, prietenilor noştri”, a adăugat Trump.

Declarațiile președintelui american reiterează poziția sa mai veche privind necesitatea ca membrii NATO să își crească contribuțiile la bugetul organizației și să nu se mai bazeze pe contribuția majoră a Statelor Unite. În Uniunea Europeană, această solicitare nu a fost primită deloc cu entuziasm, o parte din țările Uniunii favorizând realizarea de UE a unei forțe militare proprii în locul NATO, care ar scădea influența militară a SUA în Europa.

 

Trump: Curtea Penală Internațională nu are legitimitate

Pe de altă parte, președintele american a atacat virulent Curtea Penală Internaţională, pe care a acuzat-o că nu are ”nicio legitimitate şi nicio autoritate”. ”Statele Unite nu sprijină şi nu recunosc Curtea Penală Internațională, care revendică o jurisdicţie aproape universală asupra cetăţenilor din toate ţările, încălcând principiile justiţiei şi ale echităţii”, a acuzat Donald Trump. ”America e guvernată de americani”, a stabilit președintele american.

Liderul de la Casa Albă a adăugat că Statele Unite vor promova o politică externă ne-intervenționistă, dar care urmărește activ interesele americane, la fel de legitim cum fac și alte țări.

Per total, ”pilonii fundamentali ai <<doctrinei Trump>> sunt conceptele de suveranitate națională și evitare a intervenționismului. Ceea ce stânga progresivă a respins drept <<naționalism>> și  <<populism>> e în realitate o revenire la suveranitate și la statul democratic national”, comentează Fox News despre discursul lui Donald Trump. ”În cel de-al doilea său discurs la ONU, Donald Trump a demonstrat din nou abordarea sa complet opusă față de predecesorul său, democratul Barack Obama, care avea o viziune poetică despre <<o ordine internațională bazată pe respectarea legii>>, altfel un nonsens globalist care nu are legătură cu lumea reală”, conclude Fox News.

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Bulgaria: Captură de heroină de aproape 8,5 milioane euro într-un camion ce venea din Iran către Europa de Vest

Heroina era ascunsă în 618 pachete în interiorul celor 156 de saltele de dormit declarate oficial şi transportate în camion. Oficialii au evaluat captura...
Ultima oră
Pe aceeași temă