7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump ia atitudine în cazul protestelor din Kenosha

Donald Trump ia atitudine în cazul protestelor din Kenosha

“Nu vom tolera jafurile, incendiile criminale, violenţa şi anarhia pe străzile americane”, a spus preşedintele american pe Twitter, la trei zile după ce un afro-american în vârstă de 29 de ani a fost grav rănit de poliţie duminică.

Donald Trump a menționat că guvernatorul democrat al statului Wisconsin, Tony Evers, a acceptat trimiterea, miercuri, a unor întăriri federale la Kenosha, un oraş cu 170.000 de locuitori situat pe malul lacului Michigan, între Milwaukee şi Chicago.

”Voi trimite poliţia federală şi Garda Naţională la Kenosha pentru a restabili legea și ordinea!”, a insistat miliardarul republican, care a făcut din aceasta una dintre temele campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

Protestele de la Kenosha au început după ce poliţiştii l-au împușcat pe Jacob Blake, un afro-american în vârstă de 29 de ani, în faţa celor trei copii ai săi.

Incidentul de duminică a ajuns cunoscut datorită unor înregistrări video difuzate online, în care se vede că Blake se îndepărta de poliţiştii care îl ameninţau cu armele şi încerca să intre în automobilul său, unde se aflau copiii. Patru din cele şapte focuri de armă trase de agenţi l-au nimerit pe bărbat, care a supravieţuit cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale, dar a rămas paralizat.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă