23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump joacă golf pe milioane de dolari din banii statului american

Donald Trump joacă golf pe milioane de dolari din banii statului american

O comisie a Congresului Statelor Unite îl investighează pe preşedintele Donald Trump în legătură cu un posibil conflict de interese legat de cheltuielile militare de la un aeroport din Scoţia, din apropierea unui complex de golf aflat în proprietatea sa, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Comisia pentru Supraveghere şi Reformă din Camera Reprezentanţilor afirmă că cheltuielile de la aeroportul Prestwick ”au crescut substanţial” de când Trump a devenit preşedinte.

Aeroportul Prestwick a fost în pericol să fie închis din cauza datoriilor mari.

Se spune că aeroportul are o importanţă majoră pentru afacerea lui Trump, care la rândul ei înregistrează pierderi.

Acuzaţiile comisiei sunt incluse într-o scrisoare adresată Pentagolului, care este datată în iunie dar care a fost făcută publică pe site-ul Politico abia vinerea trecută.

În scrisoare, comisia cere acces la toate comunicările care au avut loc între Departamentul pentru Apărare şi Trump Turnberry, precum şi  orice fel de date financiare asociate.

Potrivit diverselor informaţii apărute în presa americană, departamentul nu a răspuns încă solicitărilor comisiei.

De asemenea, Pentagonul nu a comentat în mod direct în legătură cu această investigaţie şi nici Organizaţia Trump.

Scrisoarea, semnată de preşedintele democrat al comisiei, Elijah Cummings, a fost adresată Secretarului Apărării de la acea dată, Patrick Shanahan.

Citând date ale Agenţiei de Logistică pentru Apărare, scrisoarea afirmă că armata SUA a făcut 629 de comenzi de achiziţii de carburant la aeroport, totalizând 11 milioane de dolari (9 milioane de lire sterline), începând din octombrie 2017.

Totodată, comisia mai acuză că personal militar american a beneficiat de camere la preţuri reduse şi la acces gratuit la terenurile de golf ale lui Trump.

”Având în vedere participaţia deţinută de preşedinte la terenurile de golf din Scoţia, aceste informaţii ridică semne de întrebare legate de posibilele venituri încasate de preşedinte de la guvernul american sau  guverne străine, cu încălcarea Constituţiei, ceea ce provoacă întrebări legate de conflicte grave de interese”, se arată în scrisoare.

Aeroportul Prestwick, situat la sud de Glasgow, se află la aproximativ 20 de mile (30 de kilometri) la nord de Trump Turnberry.

Guvernul scoţian a cumpărat aeroportul în 2013, pentru 1 liră sterlină, când acesta era în pericol să fie închis.

În iunie, aeroportul a fost scos la vânzare, dar niciun cumpărător nu şi-a exprimat interesul.

Pe fondul datoriilor în creştere, aeroportul şi-a redus tarifele, pentru a continua să funcţioneze.

Guvernul scoţian a fost criticat în 2017, când staţiunea Turnberry a beneficiat de o facilitate fiscală. Ulterior în acel an, reglementările au fost modificate, iar terenul de golf nu s-a mai încadrat, termină News.ro

Răspunzând la cele mai recente acuzaţii, guvernul scoţian a explicat că aeroportul Prestwick operează în termeni comerciali şi în apropiere de ministere.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă