7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalEgipt, autoritățile locale au ucis șase islamiști suspectați de implicare în atentatul...

Egipt, autoritățile locale au ucis șase islamiști suspectați de implicare în atentatul de sâmbătă

Sâmbătă, cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale din Egipt, doi poliţişti au fost ucişi în explozia unei maşini-capcană la Alexandria (nord), la trecerea unui convoi în care se afla directorului serviciilor de securitate ale oraşului, generalul Mostafa al-Nemr, care a scăpat nevătămat.

Într-un comunicat, Ministerul de Interne a afimat că poliţia i-a urmărit pe membrii unei celule aparţinând mişcării islamiste Hasm în provincia Behaira, omorând şase dintre aceştia într-un schimb de focuri.

Atentatul comis sâmbătă nu a fost revendicat.

Autorităţile egiptene acuză Hasm că este ramura armată a Fraţilor Musulmani, confrerie decretată “teroristă” de către putere.

Gruparea Hasm a revendicat în 2016 mai multe atentate împotriva poliţiei, unor responsabili şi judecători la Cairo. În revendicările sale nu şi-a proclamat însă niciodată afilierea la Fraţii Musulmani, mai notează AFP, citată de AGERPRES.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă