9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalEliberare de ostatici în Sahel, unde grupările jihadiste și-au extins acțiunile teroriste

Eliberare de ostatici în Sahel, unde grupările jihadiste și-au extins acțiunile teroriste

Palatul Élysée a anunțat eliberarea celor doi turiști francezi, Patrick Pique și Laurent Lassimouillas, răpiți pe 1 mai în nordul Beninului, în parcul Pendjari, situat la frontiera cu Burkina Faso, unde sunt implantate mai multe grupări jihadiste. Ghidul lor turistic a fost asasinat.

Trei din cei patru ostatici eliberați în noaptea de joi spre vineri, au sosit în Franța sâmbătă și au fost așteptați la baza aeriană din Villacoublay de preșe-dintele Emmanuel -Macron, de ministrul de Externe, Jean-Yves Le Drian, și de ministrul Apărării, Florence Parly. Aceasta din urmă a declarat că „mesajul Franței adresat teroriștilor este clar: cei care vor să se lege de Franța și de francezi trebuie să știe că îi vom vâna, îi vom găsi și îi vom neutraliza“.

Un omagiu național va fi adus marți, la Paris, celor doi militari francezi uciși în cursul acestei operațiuni de eliberare de ostatici „de o mare complexitate“. Membri ai comandoului Hubert, unitate de elită a marinei franceze, Cedric de Pierrepont și Alain Bertoncello sunt salutați ca „eroi“ de ansamblul clasei politice franceze. Rezultatul unei astfel de intervenții nu este niciodată cunoscut înainte și totuși președintele -Macron a riscat și a decis operațiunea de salvare a celor doi ostatici francezi în Burkina Faso.

Condusă de forța franceză Barkhane și de Task Force Sabre, operațiunea a mobilizat 20 de militari specializați în recuperarea ostaticilor, drone și eli-coptere franceze ca și mij-loace oferite de serviciile americane de informații. Cei doi militari francezi uciși în operațiune, Cedric de Pierrepont și Alain Bertoncello erau șefi de grup și respectiv membri ai celebrului comando Hubert, unitatea de asalt din Saint-Mandrier. Ambii erau în misiune în Sahel din 30 martie. Generalul François Lecointre, șeful Statului Major al armatelor, a vorbit despre o operațiune extrem de complexă, care a aut loc în noaptea de joi spre vineri 10 mai.

Armata franceză desfășurată în Sahel în cadrul operațiunii Barkhane – susținută de mijloace ale serviciilor secrete americane și de forțele armate ale Burkina Faso – a decis să intervină pentru a evita transferul iminent al ostaticilor către altă organizație jihadistă, katiba Massina, a precizat generalul.

Autoritățile franceze urmăreau de câteva zile evoluția răpitorilor și membrii comandoului s-au apropiat într-o liniște absolută până la țintă și au dat asaltul fără să deschidă focul, pentru a nu cauza pierderi în rândul ostaticilor sau al eventualilor civili sau membrilor familiilor teroriștilor care erau prezenți în acea tabără. În acel moment, cei doi militari ai comandoului Hubert au fost uciși de la mică distanță de doi dintre răpitori.

 

Evitarea zonelor roșii

Ministrul de Externe, Le Drian, și-a exprimat regretul pentru uciderea celor doi militari francezi și a invitat turiștii să dea dovadă de prudență specială în sudul Sahelului, unde jihadiștii sunt din ce în ce mai activi. „Cea mai mare precauție în aceste regiuni pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc și pentru evitarea sacri-ficiilor soldaților noștri“. „Zona în care au fost răpiți cei doi turiști francezi era considerată de mai mult timp o zonă roșie, adică o zonă unde nu trebuie mers, unde există riscuri majore“, a mai subliniat Le Drian.

Identitatea celor care au răpit turiștii francezi nu este pentru moment cunoscută și ministrul Apărării a precizat că „analiza este în curs. În acea zonă operează două mișcări teroriste principale, una afiliată la Al Qaeda și cealaltă la EIGS (Statul Islamic din Marea Sahară)“. Operațiunea forțelor speciale franceze a permis eliberarea altor doi ostatici, două femei, din care una de cetățenie ameri-cană, alta sud-coreeană. Identitatea lor nu a fost dezvăluită, dar, potrivit unor surse franceze, este vorba despre doi membri ai unui ONG american, a căror dispariție nu a fost semnalată. Ele erau capturate de 28 de zile și nimeni nu știa despre prezența lor. Washington a mulțumit Parisului pentru eliberarea ostaticului american.

Atacurile jihadiste, concentrate inițial în nordul statului Mali, s-au extins spre centrul țării, spre Burkina Faso și amenință de acum țările limitrofe Golfului Guineea.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă