7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalErdogan pierde Istanbulul. Pentru a doua oară...

Erdogan pierde Istanbulul. Pentru a doua oară…

După anularea victoriei candidatului opoziției de către autoritățile turce, noile alegeri municipale de la Istanbul de duminică reprezintă un moment crucial pentru Turcia, potrivit lui Marc Pierini, fost ambasador al UE la Ankara. Binali Yildirim, candidatul partidului la putere, AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării, islamo-conservator), al președintelui turc, și-a recunoscut duminică seara înfrângerea în fața candidatului opoziției după numărarea a 97% din voturi. Ekrem Imamoglu (CHP) îl învinsese deja pe 31 martie, dar rezultatul a fost invalidat și a fost convocat un nou scrutin. Atunci, în fața înfrângerii, AKP, partidul președintelui Erdogan, a depus mai multe recursuri în fața Înaltului Consiliu Electoral care în final, supus presiunilor, a anulat scrutinul și a convocat unul nou, derulat duminică. Opoziția a denunțat atunci un „puci contra urnelor“ și a văzut noul scrutin ca pe o „bătălie pentru democrație“.

Ekrem Imamoglu a câștigat din nou Istanbulul (16 milioane de locuitori) de la AKP, la conducere de 25 de ani și analiștii arată că rezistența democratică în capitala economică și financiară a Turciei a fost mai puternică decât a prevăzut AKP. Imamoglu a reușit cristalizarea vocilor opoziției dincolo de formațiunea sa, Partidul Republican al Poporului (CHP), moștenitor al lui Mustafa Kemal Atatürk (fondatorul Republicii Turcia) și simbol al laicității republicane. El însuși religios, și nu se ascunde, Imamoglu, antreprenor, 49 de ani, a știut să obțină voturi din rândul celor decepționați de AKP.

Istanbul este în primul rând un simbol pentru Recep Tayyip Erdogan, care a obținut aici primul succes politic în 1994 când a fost ales primar și metropola i-a fost trambulină. Președintele repetă adesea că „cel care deține Istanbulul deține Turcia“. Apoi, Marele Istanbul înseamnă mize financiare, vitale pentru AKP, pentru că municipalitățile, începând cu Istanbul, alimentează seifurile partidului la putere prin contracte publice. Preluarea Istanbulului de către opoziție înseamnă descoperirea de dosare incomode în arhive și încetarea manei financiare pentru AKP. Eforturile lui Erdogan de a păstra Istanbulul au eșuat și Ekrem Imamoglu este noul primar al marelui oraș de pe malurile Bosforului.

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă