20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalErdogan, tot mai aproape de titulatura de "lider suprem"

Erdogan, tot mai aproape de titulatura de “lider suprem”

Decretul, apărut în Monitorul Oficial al ţării, aduce schimbări în legi ce datează din perioada 1924-2017, modificând referirile la premier şi la cabinetul de miniştri, la preşedinte şi la biroul prezidenţial.

La referendumul de anul trecut, turcii au votat, cu o majoritate fragilă, trecerea la o preşedinţie executivă. Schimbarea politică este introdusă ca urmare a victoriei preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la alegerile din 24 iunie.

Biroul premierului va fi desfiinţat şi Erdogan va putea să formeze şi să reglementeze funcţionarea ministerelor, şi să demită funcţionari civili, fără vreo aprobare din partea parlamentului.

Guvernul a emis decrete, ocolind parlamentul, de la introducerea stării de urgenţă după tentativa eşuată de puci din iulie 2016. Erdogan a promis ridicarea stării de urgenţă după alegeri.

Modificările prevăzute de cel mai recent decret vor intra în vigoare când Erdogan va depune jurământul, care se aşteaptă să aibă loc în parlament pe 8 sau 9 iulie.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă