9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalExperți în limbajul corpului, despre întâlnirea dintre Trump și Kim Jong Un

Experți în limbajul corpului, despre întâlnirea dintre Trump și Kim Jong Un

Potrivit acestora, în cele circa 13 secunde în care Trump i-a ţinut mâna lui Kim pentru prima dată, şi-a proiectat ca de obicei dominaţia întinzând primul mâna şi bătându-l pe umăr pe liderul nord-coreean. Pentru a nu rămâne mai prejos, Kim i-a scuturat viguros mâna lui Trump şi l-a privit drept în ochi, înainte de a se desprinde din strângere pentru a se întoarce către media.

“N-a fost o strângere de mână lipsită de ezitare”, a apreciat Allan Pease, expert australian în comunicarea nonverbală şi autorul mai multor cărţi de succes în domeniu. “A fost sus şi jos, înainte şi-napoi, fiecare încerca să-l tragă pe celălalt spre el şi nu voia să-l lase să preia controlul”, a explicat Pease.

Trump este familiarizat cu proiectarea autorităţii şi este versat în folosirea eficientă a limbajului corpului, în postura sa de lider global, om de afaceri şi fost om de televiziune, iar în plus are asupra lui Kim avantajul înălţimii.

În timp ce s-au îndreptat spre sala unde urma să aibă loc primele discuţii faţă în faţă, Trump a vrut să risipească orice urmă de tensiune făcând conversaţie cu Kim şi lăsându-l pe acesta să o ia puţin înainte, dar a menţinut controlul bătându-l pe umăr şi invitându-l în sală – deşi Kim este aproape de două ori mai tânăr decât el.

Şi liderul nord-coreean l-a bătut pe umăr pe preşedintele SUA, în încercarea de a-şi impune la rându-i autoritatea, şi, deşi a privit în cea mai mare parte a timpului în jos în timp ce Trump vorbea, şi-a ridicat de mai multe ori ochii.

“Donald Trump a vorbit în termeni conciliatori, aproape umili, dar limbajul corpului său spunea clar ‘Eu sunt şeful aici’ “, a estimat Allan Pease. “Dacă nu ştiai cine sunt cei doi, ai fi putut spune că tipul cel mare este tatăl şi cel mic e fiul”, a adăugat expertul australian.

În egală măsură, potrivit acestuia, la prima sa interacţiune majoră cu comunitatea internaţională, sub tirul fotoreporterilor adunaţi la hotelul de lux unde avea loc summitul, Kim a avut o alură care trăda o uşoară teamă şi mirare. “Semăna oarecum cu un copil într-un parc de distracţii – nu intimidat, entuziast şi un pic agitat”, a conchis Pease.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă