Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Foto Arhiva

UPDATE: Cel puțin 52 de morți, după atacul israelian din Gaza

UPDATE: Cel puţin 52 de palestinieni au fost ucişi iar alţi 2.400 au fost răniţi de trupele israeliene, conform oficialilor palestinieni, marcând astfel cea mai violentă zi de la războiul din Fâşia Gaza din 2014.

Rl online 0 comentarii

UPDATE. 37 de palestinieni au fost uciși până în acest moment în Fâșia Gaza, scrie Haaretz.

UPDATE. Cel puţin 28 de palestinieni au fost ucişi luni în Fâşia Gaza de soldaţi israelieni la frontieră, unde zeci de mii de persoane protestează împotriva mutării la Ierusalim a Ambasadei SUA din Israel, conform unui nou bilanţ transmis de Ministerul Sănătăţii local, conform AFP şi dpa, scrie Agerpres.

Alte aproape 500 de persoane au fost rănite de focurile de armă trase de forţele israeliene, a mai menţionat Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Aceste violenţe au loc cu doar câteva ore înaintea deschiderii controversatei Ambasade a Statelor Unite la Ierusalim, care i-a înfuriat pe palestinieni.

Palestinienii consideră inaugurarea ambasadei americane drept o susţinere a Washingtonului faţă de preluarea controlului asupra întregului oraş, în contextul în care ei revendică Ierusalimul de Est.

Oficiali americanii de rang înalt, inclusiv fiica preşedintelui american, Ivanka Trump, şi ginerele acestuia, Jarred Jushner, urmează să ia parte la ceremonia inaugurării.

Mişcarea Hamas, care se află la conducerea Fâşiei Gaza, a organizat în ultimele şase săptămâni ”Marele Marş al Reîntoarcerii”, vizând să spargă zidul de la frontieră.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că un băiat în vârstă de ani se află printre palestinienii ucişi luni, potrivit BBC.

Alte 500 de persoane au fost rănite, potrivit aceleiaşi surse.

Bilanţul palestinienilor ucişi de la începutul acestor proteste a ajuns la 64. Alte mii de persoane au fost rănite.

Mii de palestinieni s-au adunat în multiple puncte, în apropierea frontierei, iar grupuri mici au încercat să se apropie, riscându-şi viaţa, de bariera se securitate aprig păzită de armata istraeliană, au constatat jurnalişti AFP.

Aceste grupuri mici au încercat să atace bariera de securitate, au aruncat cu pietre către militari şi au fost vizaţi de tiruri, potrivit unui jurnalist AFP.

Armata israeliană se aşteaptă ca zeci de mii de palestinieni să protesteze în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă, dar şi în Cisiodania ocupată faţă de inauguarea luni după-amiaza a Ambasadei Statelor la Ierusalim.

Tsahal armata israeliană - i-a avertizat duminică şi luni pe locuitorii Fâşiei Gaza - prin manifeste distribuite aerian - că se pun în pericol participând la manifestaţii şi că nu va permite ca bariera de securitate, militarii şi civili israelieni vecini ai enclavei palestiniene să fie atacaţi.

ISRAELUL MARCHEAZĂ 70 DE LA ÎNFIINŢARE

Palestinienii din Fâşia Gaza, o enclavă situară între Israel, Egipt şi Marea Mediterană, se adună de mai multe săptămâni cu miile, în apropiere de fforntieră, pentru a-şi revendica dreptul de a se întoarce pe pământul de pe care au fost izgoniţi sau pe care au fost nevoiţi să-l părăsească la înfiinţarea Israelului, în urmă cu 70 de ani.

Această mişcare denunţă totodată blocada israeliană impusă de peste zece ani enclavei palestiniene, condusă de hamas, cu care Israelul a purtat trei războaie din 2008.

Mutarea Ambasadei Statelor Unite, anunţată pe 6 decembrie de Donald Trump, când a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, este caiul suprem al administraţiei sale făcut cu ocazia marcării celor 70 de ani ai statului israelian, comentează Le Monde.

Liga Arabă a anunţat luni că va organiza o reuniune de urgenţă miercuri, pentru a discuta despre transferul ambasadei americane.

Această reuniune urmează să aibă loc ”la cererea statului Palestina”, pentru a discuta ”mijloace de a face faţă deciziei ilegale a Statelor Unite”, a declarat pentru presă Said Abu Ali, adjunctul secretarului general al Ligii Arabe însărcinat cu afaceri palestiniene.

Comentarii

loading...