8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalFMI, avertisment dur la adresa politicilor protecționiste ale lui Trump

FMI, avertisment dur la adresa politicilor protecționiste ale lui Trump

Donald Trump are o atitudine protecţionistă, el impunând, sub sloganul “America pe primul loc”, o serie de măsuri comerciale împotriva Uniunii Europene, Canadei, Mexicului şi Chinei.

“Aceste măsuri probabil vor produce îndepărtarea de la sistemul comercial mondial deschis, corect şi axat pe reguli, cu efecte adverse atât asupra economiei Statelor Unite, cât şi asupra partenerilor comerciali”, avertizează Fondul Monetar Internaţional într-un raport de evaluare privind politicile economice americane.

“Statele Unite şi partenerii comerciali trebuie să colaboreze pentru diminuarea numărului barierelor comerciale şi pentru rezolvarea disensiunilor în domeniul comercial şi în cel al investiţiilor fără a recurge la măsuri de genul taxelor vamale suplimentare”, subliniază FMI.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, în unanimitate, măsurile de retorsiune propuse de Comisia Europeană împotriva Statelor Unite după ce Administraţia Donald Trump a impus taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu. Comisia Europeană a propus impunerea de taxe vamale suplimentare la produse fabricate în Statele Unite, începând din iulie, ca reacţie la tarifele introduse de preşedintele Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu.

“Colegiul Comisarilor UE a adoptat decizia de impunere a unor taxe suplimentare asupra tuturor produselor din SUA despre care a fost informată Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în cadrul ripostei faţă de tarifele introduse de SUA la produsele din oţel şi aluminiu. În urma deciziei de astăzi privind impunerea de taxe suplimentare la importurile din SUA, Comisia Europeană aşteaptă finalizarea procedurii aferente în coordonare cu statele membre înainte de sfârşitul lunii iunie, astfel încât noile taxe să înceapă să fie aplicate din iulie”, a comunicat Comisia Europeană acum câteva zile.

“Este vorba de o reacţie calculată şi proporţionată la decizia unilaterală şi ilegală luată de Statele Unite de a impune tarife la exporturile europene de aluminiu şi oţel. Reacţia UE este conformă în totalitate cu reglementările comerciale internaţionale. Regretăm că Statele Unite nu ne-au lăsat altă opţiune în afara celei de a apăra interesele UE”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul UE al Comerţului.

Administraţia din Mexic a dispus introducerea de taxe vamale suplimentare pentru produse din Statele Unite, ca reacţie la măsuri similare adoptate de preşedintele american, Donald Trump. Mexicul impune taxe vamale de 20% la importurile de carne de porc din Statele Unite, la mere şi cartofi. Oţelul exportat de firme americane va fi taxat cu tarife cuprinse între 15% şi 25%, iar unele sortimente de brânză şi mărci de whisky vor avea tarife suplimentare de 20-25%.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a impus taxe vamale de 25% la importurile de oţel şi de 10% pentru aluminiu. Ţările din Uniunea Europeană erau exceptate, dar Donald Trump a refuzat prelungirea excepţiilor după 1 iunie.

Uniunea Europeană va riposta în mod “determinat şi unitar” la taxele vamale “ilegale” impuse de Administraţia Donald Trump, a avertizat Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Bruxellesul a semnalat că va contesta la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) măsurile aplicate de Administraţia de la Washington.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă