14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalForţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva Statului Islamic în Siria

Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva Statului Islamic în Siria

”Califatul” autoproclamat al grupării Islamice Statul Islamic (SI) a fost total eliminat, după cucerirea de către o forţă arabo-kurdă susţinută de Statele Unite în ultimul teritoriu controlat de jihadiştii în Siria, a anunţat sâmbătă această forţă, conform AFP.

”Forţele Democratice Siriene (FDS) declară eliminarea totală a aşa-zisului Califat şi o înfrângere teritorială 100% a SI”, a anunţat, într-un comunicat, un purtător de cuvânt FDS, Mustefa Bali.

După o lună de confruntări armate, FDS au reuţit să cucerească ultimele poziţii jihadiste la Baghouz, un sat situat în estul Siriei, în apropierea frontierei cu Irakul.

”Baghouz a fost aeliberat. Victoria împotriva Daesh a fost cucerită”, a anunţat Mustefa Bali pe Twitter.

Aceste confruntări au fost violente împotriva ultimilor jihadişti, a precizat purtătorul de cuvânt, însă FDS şi-au ridicat steagul la Baghouz pentru a-şi sărbători victoria.

La apogeul său, în 2014, SI deţinea controlul asupra unui teritoriu cât Marea Britanie în Irak şi în Siria.

Organizaţia – vinovată de atrocităţi şi atentate sângeroase inclusiv în Europa – a impus în aceste teritorii domnia terorii.

TRUMP: SI, ÎNVINS ”100%”
Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că SI a fost învins ”100%” în Siria şi le-a arătat unor jurnalişti hărţi cu regiuni care se aflau altădată sub controlul jihadiştilor.

”Iată SI şi iată ceea ce avem azi”, a declarat el arătând hărţile. Una dintre ele prezenta situaţia la faţa locului vineri şi arăta că nu mai exista cea mai mică prezenţă SI.

”Puteţi păstra harta”, le-a spus Trump jurnaliştilor după ce a coborât din avionul prezidenţial Air Force One şi s-a dus la reşedinţa sa privată de la Mar-a-Lago, în Floride.

”Califatul teritorial al SI a fost eliminat 100% în Siria”, a declarat la rândul său o purtoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

”SI foloseşte Internetul aproape mai bine ca oricine, însă toate aceste persoane sensibile la propaganda SI ştiu că sunt învinse la toate nivelurile”, a scris anterior Donald Trump pe Twitter.

”Nu e nimic de admirat la ei, ei vor încerca mereu să lase o urmă de speranţă, dar sunt nişte rataţi la capătul suflării”, a adăugat el.

”Gândiţi-vă la acest lucru înainte să va distrugeţi viaţa şi pe a familiei voastre!”, a adăugat el

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă