9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalFostul şef al FBI James Comey, audiat peste şase ore în Congres

Fostul şef al FBI James Comey, audiat peste şase ore în Congres

Potrivit Afp, James Comey a fost audiat de membrii a două comisii din Camera Reprezentanţilor timp de peste şase ore. Audierea va fi reluată pe 17 decembrie, având în fundal ancheta procurorului special Robert Mueller asupra suspiciunilor de colaborare între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump, cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2016.

Unul dintre avocaţii lui James Comey, trimis de Ministerul Justiţiei de care ţine FBI, “a cerut în mai multe rânduri să nu răspundă” întrebărilor “din centrul anchetei noastre” parlamentare, s-a plâns unul dintre deputaţii republicani, Darrell Issa.

Abia terminată audierea, preşedintele republican, care l-a concediat brusc pe James Comey în mai 2017, a reluat aceste afirmaţii: “Se spune că James Comey, regele scurgerilor de informaţii, a primit consemn de la avocaţii Departamentului Justiţiei să nu răspundă întrebărilor cele mai importante”.

“Parti-pris-uri şi corupţie la cele mai înalte niveluri ale fostei administraţii” a democratului Barack Obama, a acuzat el. “Forţaţi-l să răspundă la întrebări sub jurământ!”, a mai postat Trump pe Twitter.

Fostul şef a dat însă asigurări că doar o “parte minusculă” din întrebări au fost evitate de avocaţii săi.

“FBI, din motive care pot fi înţelese, nu vrea ca eu să intru în detaliile anchetei (lui Robert Mueller) care este încă în curs şi care a început când eram director al FBI”, a explicat el.

Întrebat despre criticile lui Donald Trump privind fostul său ministru al justiţiei, Jeff Sessions, James Comey a avut cuvinte dure: “Indiferent din ce partid provenim ar trebui să găsim profund preocupante şi să continuăm să denunţăm atacurile preşedintelui împotriva Departamentului Justiţiei în general şi a FBI”.

Conţinutul integral al primei părţi a audierii ar urma să fie publicat în 24 de ore, notează AFP.

La rândul lor, democraţii au denunţat “o pierdere de timp” şi au promis că vor pune capăt acestei anchete parlamentare când vor prelua controlul Camerei Reprezentanţilor, pe 3 ianuarie.

“Această anchetă nu are drept scop decât discreditarea anchetei adevărate, cea a lui Mueller”, a afirmat democratul Jerry Nadler.

Aleşii republicani îi acuză pe anumiţi responsabili ai FBI că au fost părtinitori împotriva lui Trump.

Cea mai mare parte a întrebărilor de vineri s-au referit la ancheta care a vizat e-mail-urile candidatei democrate Hillary Clinton în timpul campaniei din 2016.

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă