6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăInternaționalFranţa: 1.500 de decese legate de canicula din această vară

Franţa: 1.500 de decese legate de canicula din această vară

Franţa a doborât în iunie recordul absolut de temperatură, cu 46 de grade Celsius înregistrate în sudul ţării, la 28 iunie.

“Canicula din 2003 a durat 20 de zile, am avut 18 zile de caniculă în două episoade, dar foarte intense, cu o acoperire a teritoriului foarte importantă în al doilea val de caniculă” şi cu “temperaturi excesiv de ridicate”, a amintit oficialitatea franceză, care a explicat că, în acest an, graţie măsurilor de prevenţie şi a informărilor oficiale pe care populaţia le-a tratat cum se cuvine s-a reuşit să se reducă semnificativ mortalitatea. Agnes Buzyn a salutat mobilizarea profesioniştilor din sănătate, a colectivităţilor, a personalului căminelor de bătrâni.

Valul de caniculă din 2003 a făcut 15.000 de morţi între 4 şi 18 august, îndeosebi în regiunea Centru şi în regiunea pariziană.

Cele mai citite

PSD și PNL încearcă să finalizeze lista la europarlamentare. Mihai Tudose sau Rareș Bogdan ar deschide lista

Rareș Bogdan sau Mihai Tudose ar putea deschide lista comună de candidați ai PNL și PSD pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie...

Un avion TAROM a fost lovit de trăsnet. Niciun om nu a fost rănit

Un avion al Companiei TAROM cu pasageri la bord, care urma să realizeze un zbor București - Chișinău, a fost lovit de trăsnet. Accidentul s-a...

Viața secretă a liderilor serviciilor secrete. Fenomentul J. Edgar Hoover

Memorialistica despre viața secretă a foștilor șefi de servicii secrete continuă să stârnească interesul cititorilor. Cum au fost ei aleși? Din ce mediu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă