8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalFranţa: 244.000 de manifestanţi în toată ţara. O persoana a murit

Franţa: 244.000 de manifestanţi în toată ţara. O persoana a murit

‘În jur de 1.200 de persoane sunt adunate în sectorul Place de la Concorde, apărat de un dispozitiv de securitate’, a anunţat Ministerul de Interne, într-un comunicat difuzat puţin după ora 17.00, scrie Agerpres.

Mai multe sute de manifestanţi au pendulat câteva ore între bulevardul Champs Elysées, strada Faubourg Saint-Honoré, unde se află Palatul Elysée, şi axele rutiere din jur. Cartierul fusese împrejmuit de poliţişti încă din cursul dimineţii, după ce manifestanţii anunţaseră acum câteva zile că obiectivul lor era să ajungă la Palatul Elysée.

‘Macron, demisia!’, a strigat mulţimea, la circa 100 metri de palatul prezidenţial, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului. Unii au aprins fumigene. Forţele de ordine, protejate de scuturi, au folosit gaze lacrimogene.

‘Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile’, a declarat una din protestatare, Béatrice, în vârstă de 49 de ani.

Puţin mai devreme, manifestanţii reuşiseră să blocheze parţial celebrul bulevard.

Potrivit ministrului de interne Christophe Castaner, în jur de 244.000 de ‘veste galbene’ au protestat sâmbătă în toată Franţa împotriva creşterii taxelor la carburant şi a scăderii puterii de cumpărare. Ministerul de Interne anunţase la prânz că s-au format peste 2.000 de adunări ale protestarilor.

Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv.

 

Accident mortal în timpul unui protest

Un protestatar care participa la o manifestaţie desfăşurată în Franţa, pe fondul creşterii taxelor de combustibil, a murit sâmbătă după ce a fost lovit în mod accidental de un autovehicul, a informat ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Manifestanţii încearcă să blocheze mai multe autostrăzi din Franţa, purtând veste reflectorizante, în semn de prostest după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a introdus taxe mai mari de combustibil.

În timpul manifestaţiei, o femeie aflată la volan s-a speriat atunci când a văzut protestatarii de pe autostradă şi a accelerat lovind fatal o altă femeie, au informat oficialii francezi.

 

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă