Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Franța cere reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pentru Siria

Franța cere reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pentru Siria

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a confirmat că Franța cere reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, din cauza bombardamentelor brutale ale regimului Assad asupra provinciei Idlib, în timp ce continuă asediul asupra populației din Ghouta.

Adina Mutar 0 comentarii

În această regiune, circa 40.000 de oameni se află în condiții critice.

Totodată, Le Drian a cerut Turciei să acționeze cu reținere în Afrin, Siria, în contextul actual foarte inflamabil. Militarii turci au intrat cu tancuri în regiunea Afrin, controlată de Unităţile de Protecţie a Poporului  kurd (YPG), aflate sub protecția SUA. Armata turcă a raportat 153 de ţinte ale militanţilor kurzi lovite în operaţiunea numită, ironic, „Ramura de măslin”, începută sâmbătă, prin atacuri aeriene.

Au fost vizate refugii și arsenale ale militanţilor
kurzi, a indicat armata turcă în comunicatul său, adăugând că tiruri de artilerie au continuat de la sol.

Patru rachete lansate dinspre Siria au lovit duminică oraşul turcesc Kilis, avariind două imobile.

În cursul nopţii, convoaie militare ale armatei turce au intrat în regiunea Afrin, iar o sursă militară a declarat că sunt însoțite de brigăzi ale Armatei Siriene Libere. Rușii n-au intervenit în operațiunea militară a Turciei, retrăgându-și militarii din zona de conflict, iar regimul Assad a dat ordin de a lăsa culoar de aprovizionare pentru milițiile kurde, care au ajutat armata guvernamentală la asediul orașului Alep și în alte împrejurări.

Regiunea Afrin din provincia siriană Alep, de la graniţa cu Turcia, este controlată parţial de rebeli sirieni, iar miliţiile kurde YPG, aliate cu SUA, deţin o enclavă. Turcia consideră că YPG este o organizaţie teroristă, apropiată de PKK - Partidul Muncitorilor din Kurdistan.Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, şi Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, au discutat telefonic despre situaţia din Siria şi despre măsuri ce trebuie implementate pentru asigurarea stabilităţii din regiune. Ca de obicei, Tillerson a insistat pentru promovarea unui acord de pace la ONU, iar Lavrov pentru un Congres Naţional de Dialog Sirian, la Soci

Comentarii

loading...