20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFranța: Un mort şi doi răniţi într-un atac

Franța: Un mort şi doi răniţi într-un atac

Atacatorul s-a baricadat într-un pavilion, iar forţe din cadrul Raid au intervenit, a precozat această sursă, fără să fie în măsură să spună dacă bărbatul era în viaţă.

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul cu cuţit comis joi în oraşul Trappes, o suburbie a Parisului, soldat cu doi morţi şi un rănit grav, afirmând că unul dintre membrii săi a comis atacul, însă nu a furnizat nicio dovadă în acest sens, relatează Reuters şi AFP.

Într-un comunicat postat de agenţia sa de propagandă Amaq, gruparea jihadistă a afirmat că atacatorul “este un luptător al Statului Islamic”.

Autorităţile franceze au anunţat că două persoane au fost ucise şi o alta a fost rănită grav în atacul de la Trappes. Potrivit unei surse din Ministerul de Interne francez, cele două persoane ucise sunt mama şi sora atacatorului.

Autorul atacului a fost împuşcat mortal de poliţie.

“Operaţiunea poliţiei s-a încheiat… persoana a fost neutralizată şi este moartă”, a anunţat prefectura locală pe Twitter.

Postul de televiziune BFM TV a afirmat că bărbatul a strigat “Allahu akbar”, însă poliţia nu a putut confirma această informaţie şi încearcă să determine dacă acest atac a avut caracter terorist.

“Motivul atacului nu este cunoscut şi au loc cercetări”, a spus o sursă din cadrul poliţiei.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei antiteroriste, circa 50 de persoane care au trecut prin “filiera Trappes” au plecat să lupte în Irak şi Siria.

Guvernul a plasat acest oraş de 30.000 de locuitori de la periferia Parisului pe o listă cu 30 de zone care necesită mijloace şi personal suplimentar ale poliţiei.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă