Geneva impune noi restricții

Geneva impune noi restricții

Oraşul Geneva impune restricții mai stricte decât s-au decretat la nivel național în Elveția în încercarea de a stopa numărul mare de infectări cu COVID-19, potrivit France Presse.

Romania libera 0 comentarii

Baruri, restaurantele şi magazine neesenţiale se închid, iar masca devine obligatorie în toate facilitățile asociației teleschiurilor pentru sezonul de iarnă viitor, inclusiv în cele fără cabine.

Guvernul cantonului Geneva a avertizat că regiunea se confruntă cu "o înrăutăţire severă a situaţiei" şi a declarat "starea de necesitate".

Guvernul local le-a cerut locuitorilor să nu-şi părăsească locuinţele decât în caz de strictă necesitate, dar nu a decretat totuşi o interdicţie oficială de circulaţie.

Regiunea de jumătate de milion de locuitori se află astfel în aceeaşi situaţie de semi-izolare ca în primăvară, cu diferenţa că şcolile vor rămâne deschise.

Autorităţile justifică aceste măsuri printr-o creştere bruscă a cazurilor la nivel local - peste 1.000 de contaminări zilnice în ultimele zile - şi a spitalizărilor pacienţilor cu COVID-19 la Geneva.

Duminică, spitalele universitare din oraş aveau 474 de pacienţi cu coronavirus, dintre care 56 în terapie intensivă, faţă de 78 de spitalizaţi, dintre care 13 la terapie intensivă, în urmă cu două săptămâni. În aceste condiții, saturația sistemului medical este iminentă, susțin autoritățile. 

Comentarii

loading...