20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania le oferă despăgubiri evreilor evacuaţi în copilărie în Marea Britanie

Germania le oferă despăgubiri evreilor evacuaţi în copilărie în Marea Britanie

‘Prin această despăgubire excepţională este adus un omagiu destinului special al acestor copii’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe.

Aceşti copii ‘au fost nevoiţi să-şi părăsească familiile pe timp de pace şi, în multe cazuri, ei nu le-au mai revăzut niciodată’, a adăugat el, fără a preciza numărul beneficiarilor acestei măsuri.

Jewish Claim Conference (JCC), care acţionează în întreaga lume din 1951 pentru a obţine şi administra despăgubiri acordate evreilor victime ale Holocaustului, va fi însărcinată cu plata acestor bani.

În timpul regimului nazist, organizaţia evreiască britanică World Jewish Relief se ocupa de logistica ‘Kindertransporte’, o vastă operaţiune de salvare creată în ajunul şi la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Primul ‘Kindertransport’ cu ajutorul unei nave a sosit la 2 decembrie 1938 în Regatul Unit, având la bord 196 de copii salvaţi dintr-un orfelinat evreiesc din Berlin, incendiat în ‘Noaptea de Cristal’ pe 9 noiembrie în acelaşi an.

În 18 luni, 10.000 de copii veniţi din Germania, Austria, apoi Cehoslovacia şi Polonia au fost salvaţi.

Cei mai mici au fost luaţi în grijă de familii adoptive. Adolescenţii cu vârsta peste 16 ani au fost ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă.

‘Nimeni nu-şi poate imagina durerea îndurată pe peroanele gării atunci când a început transportul copiilor şi ce erau nevoiţi părinţii să facă pentru a salva vieţile copiilor lor, o viaţă pe care aceşti copii trebuiau să o ducă fără o mamă, fără un tată şi în multe cazuri fără cei dragi’, a declarat Greg Schneider, vicepreşedinte executiv al JCC, într-un comunicat.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă