10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania: Liderul filialei de tineret, ales secretar general al CDU

Germania: Liderul filialei de tineret, ales secretar general al CDU

Ziemiak, care a devenit parlamentar CDU după alegerile din 2017 şi a condus filiala de tineret a CDU din 2014, a fost ales în al doilea cel mai important post din partid cu 62,8% din voturile celor circa 1.000 de delegaţi prezenţi la conferinţă.

Desemnarea sa vine la o zi după ce Annegret Kramp-Karrenbauer, o aliată veche a cancelarului Angela Merkel, a câştigat alegerile pentru şefia partidului. Merkel s-a aflat 18 ani la conducerea CDU.

Asigurarea şefiei CDU reprezintă un pas major spre postul de cancelar odată ce mandatul Angelei Merkel se va încheia în 2021.

Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a justificat alegerea lui Paul Ziemiak pentru postul de secretar general spunând că politicianul de 33 de ani va putea să atragă mai bine tinerii pentru a se alătura CDU.

Paul Ziemiak, născut în Polonia, se consideră un patriot şi un conservator clasic şi a spus că va milita pentru o înnoire a CDU “cu un drum clar şi un discurs clar – trebuie să film partidul care sprijină statul de drept”.

Alegerea lui Ziemiak de către Kramp-Karrenbauer este văzută în bună măsură ca o încercare de a evita o diviziune în partid după o cursă pentru şefia formaţiunii pe care a câştigat-o în faţa a doi contracandidaţi mai conservatori: Friedrich Merz, avocat milionar specializat în domeniul ‘corporate’, şi ministrul sănătăţii Jens Spahn.

În vârstă de 56 de ani, Annegret Kramp-Karrenbauer, fostă şefă de guvern de land, a fost numită ‘mini-Merkel’ în cursa pentru acest post, din cauza stilului său politic centrist şi pragmatic şi reputaţiei sale de fidelă a cancelarului.

“Oamenii mă consideră ‘mini’, o copie (…), dar pot să vă spun că sunt aici pe picioarele mele, aşa cum m-a format viaţa, şi sunt mândră de asta”, a spus ea sâmbătă în faţa delegaţilor.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă