12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania și Uniunea Europeană cer găsirea celor vinovați de otrăvirea lui Navalnîi

Germania și Uniunea Europeană cer găsirea celor vinovați de otrăvirea lui Navalnîi

„În lumina rolului proeminent jucat de Navalnîi în opoziţia politică din Rusia, autorităţile sunt solicitate să investigheze urgent aceast crimă, în detaliu, şi să o facă în totală transparenţă. Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere.”, a afirmat Merkel într-un comunicat comun cu ministrul de Externe Heiko Maas, preluat de Reuters.

Reacția cancelarului Germaniei vine după ce medicii care-l tratează pe Alexei Navalnîi după transferul din Rusia au anunțat că analizele medicale amănunțite au indicat prezența de substanțe toxice în corpul opozantului regimului de la Kremlin.

Ulterior, Josepp Borell, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, a solicitat Moscovei să urgenteze ancheta privind otrăvirea lui Navalnîi.

”Este imperativ ca autorităţile ruse să lanseze fără întârziere o anchetă independentă şi transparentă cu privire la otrăvirea domnului Navalnîi. Poporul rus şi comunitatea internaţională cer să se facă lumină cu privire la otrăvirea domnului Navalnîi. Cei vinovaţi trebuie să dea socoteală.”, a cerut acesta luni seara într-un comunicat de presă citat de AFP.

Alexei Navalnîi se află în prezent sub tratament în Germania după ce a fost transferat de la spitalul din Siberia unde fusese dus în stare foartă gravă sub suspiciunea otrăvirii cu substanțe toxice puse într-un ceai servit la aeroport.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă