10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania: Zi de solidaritate împotriva noului val de antisemitism

Germania: Zi de solidaritate împotriva noului val de antisemitism

O manifestaţie sub sloganul ‘Berlinul poartă kippa’ urmează să aibă loc începând cu ora 16:00 GMT în centrul Berlinului la apelul comunităţii evreieşti. Alte oraşe, precum Köln, Potsdam, Erfurt şi Magdeburg, au anunţat că se alătură mişcării.

Cu o zi înainte, preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Joseph Schuster, a declanşat o controversă după ce a sfătuit, din motive de securitate, să nu se poarte kippa în marile oraşe germane.

În opinia ministrului justiţiei, Katarina Barley, acţiunile organizate miercuri în Germania reprezintă un semn important de solidaritate.

‘Evreii nu trebuie să se teamă vreodată atunci când arată că sunt evrei în Germania’, a declarat miercuri social-democrata Katarina Barley.

‘Nu putem permite ca antisemitismul să devină o problemă zilnică în Germania’, a adăugat ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, într-un interviu acordat miercuri ziarului berlinez Tagesspiegel, afirmând că orice atac asupra unui evreu este un atac asupra întregii societăţi germane.

Această mobilizare survine la o săptămână după agresiunea împotriva a doi tineri care purtau kippa de către un refugiat sirian de 19 ani într-un cartier din Berlin. Filmat şi difuzat pe social media, incidentul a provocat o emoţie vie în ţara încă urmărită de trecutul său nazist.

Cancelarul Angela Merkel a denunţat acest ‘incident teribil’ şi a promis că va ‘reacţiona’.

În ultimele săptămâni, ziarele au informat în mod regulat o creştere a insultelor sau a hărţuirii împotriva copiilor evrei în şcolile germane, unde expresia ‘Tu, evreule’ a devenit o insultă comună.

La acestea se adaugă diverse derapaje verbale ale unor membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), intrat în Camera deputaţilor după alegerile legislative din 24 septembrie.

‘Ne confruntăm cu antisemitismul din partea germanilor, dar şi din partea celor proveniţi din lumea arabofonă’, a spus recent cancelarul Angela Merkel.

Centrul Simon Wiesenthal a atras însă atenţia că în Germania creşterea antisemitismului nu trebuie pusă numai pe seama populaţiei musulmane sau arabe.

‘De ani de zile, Israelul a fost demonizat în mass-media şi de unii politicieni’, a declarat rabinul Abraham Cooper într-un comunicat marţi seara, evocând de asemenea acţiunile neonaziste care contribuie la creşterea situaţiei dificile a comunităţii evreieşti din Germania.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă