18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalHaos la Quito, sub stare de asediu şi control militar

Haos la Quito, sub stare de asediu şi control militar

La mijlocul zilei, mai mulţi nor de fum pluteau deasupra oraşului situat la 2.850 de metri altitudine, reflectând tirurile încrucişate cu rachete artizanale şi grenade lacrimogene între manifestanţi şi forţe de ordine.

În plus, manifestanţi purtând cagule au incendiat sediul inspecţiei generale a finanţelor, în nordul capitalei Quito.

Clădirea a fost atacată cu cocteiluri Molotov şi la, scurt timp, un grup de indivizi, cei mai mulţi cu măşti pe faţă sau căşti de protecţie, au pătruns în interior, provocând distrugeri. Potrivit procuraturii, 34 de persoane au fost arestate.

Alte atacuri au vizat sediile din Quito ale canalului de televiziune Teleamazonas şi jurnalului El Mercurio. Imagini difuzate au arătat ferestre sparte, o maşină incendiată şi o puternică prezenţă poliţienească la faţa locului.

Mişcarea indigenă, vârful de lance al contestării, a dezminţit imediat orice implicare în aceste atacuri, la câteva ore după ce a acceptat public oferta de dialog a preşedintelui Lenin Moreno.

Confruntat cu cea mai gravă criză a mandatului său, preşedintele Lenin Moreno, ales în 2017, a transferat luni sediul guvernului la Guayaquil (sud-vest). Starea de urgenţă a fost decretată pentru 60 de zile, precum şi stare de asediu în jurul instituţiilor puterii, cu 74.000 de militari şi poliţişti desfăşuraţi.

“Vom restabili ordinea în întreg Ecuadorul”, a dat declarat sâmbătă preşedintele Moreno, un liberal ales sub etichetă socialistă, invitându-i pe locuitori “să meargă acasă”.

Cu o zi înainte, el considerase “esenţial să se reducă violenţa”, lansând un apel liderilor indigeni la “dialog direct” pentru “a găsi soluţii” la criza declanşată de decizia sa de a majora cu peste 100% preţul benzinei, în schimbul unui împrumut de 4,2 miliarde de dolari din partea FMI.

“După un proces de consultări cu comunităţile, organizaţiile, popoarele, naţionalităţile şi organizaţiile sociale, am decis să participăm la acest dialog direct”, i-a răspuns sâmbătă Confederaţia Naţionalităţilor Indigene din Ecuador (CONAIE).

Organizaţia a acceptat să discute despre “retragerea sau revizuirea decretului”, după ce vineri respinsese oferta de dialog, insistând că va participa la acesta numai după “abrogarea” documentului în cauză.

De la 3 octombrie, bilanţul manifestaţiilor este de şase morţi, 937 de răniţi şi 1.121 de arestări, potrivit biroului Avocatului Poporului, entitate publică pentru apărarea drepturilor.

Indigenii – care reprezintă 25% din cei 17,3 milioane de locuitori – resping eliminarea subvenţiilor la carburanţi, care îi loveşte din plin: reprezentând 68% dintre săracii din ţară, ei lucrează mai ales în agricultură şi văd scăpând de sub control cheltuielile cu transportul produselor lor, mai scrie AFP, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă