10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalÎn China nu se mai intră fără test negativ

În China nu se mai intră fără test negativ

China încearcă să se apere de cetățenii infectați care ar putea intra în țară și instituie măsura obligatorie a prezentării unui test negativ Covid-19 tuturor pasagerilor zborurilor internaționale.

Administrația Aviației Civile din China a anunțat astăzi că pasagerii care au ca destinație China nu vor fi lăsați să se îmbarce înainte de a prezenta un test negativ nu mai vechi de 5 zile, potrivit Reuters.

China este țara unde a fost descoperit pentru prima dată noul coronavirus care a bulversat întreaga planetă și una dintre țările cele mai afectate din lume atât ca număr de infectări cât și ca decese înregistrate la bolnavii cu Covid-19.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă