18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInternaționalÎn Italia, școlile se redeschid abia în luna septembrie

În Italia, școlile se redeschid abia în luna septembrie

”Şcoala se află în centrul gândurilor noastre şi se va redeschide în septembrie”, a declarat, duminică, premierul Conte, pentru un cotidian italian.

Șeful Executivului de la Roma a explicat că ar fi periculoasă reluarea cursurilor mai devreme, întrucât “toate scenariile pregătite de un comitet de experţi indică riscuri ridicate de contagiune în cazul redeschiderii şcolilor înainte. Este în joc sănătatea copiilor noştri”.

Unitățile de învăţământ au fost închise în Italia la începutul lunii martie 2020 în contextul epidemiei de coronavirus, Italia fiind și la acel moment, și în prezent, țara europeană cea mai grav afectată de pandemie. Virusul a produs în Italia peste 26.000 de decese.

Până în acest moment, se știe că măsurile de izolare împotriva răspândirii noului coronavirus sunt în vigoare în Italia până la data de 3 mai.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, anunță premierul Ciolacu

Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, pentru Europa Centrală şi de Est, a anunțat premierul...

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...
Ultima oră
Pe aceeași temă