21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalÎncep negocieri comerciale între China şi SUA, cu șapte teme sensibile

Încep negocieri comerciale între China şi SUA, cu șapte teme sensibile

Experții din SUA și din China au speranţa să ajungă la un acord în timpul armistiţiului de 90 de zile stabilit de preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping, informează, duminică, presa internațională citată de Mediafax.

În timp ce negocierile la nivel mediu nu vor produce, probabil, un progres major, mizele sunt ridicate, deoarece ambele părţi se vor confrunta cu o majorare a tarifelor în luna martie, dacă nu vor ajunge la un acord. Mai multe discuţii la nivel înalt sunt aşteptate la sfârşitul acestei luni, conform South China Morning Post, potrivit căruia Trump ar putea discuta cu vicepreşedintele chinez Wang Qishan la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia.

Pe agenda discuţiilor se află şapte chestiuni: proprietatea intelectuală, disputa privind compania chineză Huawei, planul “Made in China 2025”, energia, importurile agricole, tarifele auto și accesul pe piaţă al băncilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă