Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Începând de miercuri, polonezelor le este interzis să facă avort

Guvernul polonez a anunţat miercuri că decizia Tribunalului constituţional prin care avortul este practic interzis în Polonia intră în vigoare după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, în aceeaşi zi, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Romania libera 0 comentarii

„Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii. Conform prevederilor constituţionale, hotărârea va fi publicată astăzi (miercuri) în Monitorul Oficial", a anunţat Centrul de informare al guvernului, pe Twitter.

Tribunalul constituţional a interzis în octombrie întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformaţie gravă a fătului, statuând că aceasta este "incompatibilă" cu textul Constituţiei. Această decizie duce la interzicerea practic a tuturor întreruperilor de sarcină, exceptând în cazul celor rezultate după un viol sau un incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

După decizie, Polonia s-a confruntat cu mai multe valuri de proteste care nu au avut însă niciun efect. Manifestaţii au fost anunţate şi miercuri seara în faţa sediului Tribunalului Constituţional din Varşovia, precum şi în mai multe oraşe ale Poloniei.

Comentarii

loading...