10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalIncident armat în Statele Unite. Un mort și șapte răniți

Incident armat în Statele Unite. Un mort și șapte răniți

Potrivit unui anunț postat de Poliție pe Twitter, anchetatorii “investighează un incident armat” care s-a produs în apropierea centrului orașului Seattle.

Potrivit unui martor ocular, incidentul a pornit după ce doi bărbați s-au luat la ceartă pe stradă. Unul dintre ei ar fi deschis focul, iar în final o femeie a fost ucisă de gloanțe, iar alte șapte persoane au fost rănite.

Doi dintre răniți, o femeie de 55 de ani și un băiat în vârstă de nouă ani, sunt în stare gravă. Ceilalți cinci răniți, de sex masculin, sunt în stare stabilă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă