12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalIndia: Crocodili zăriţi pe străzile inundate ale oraşului Vadodara

India: Crocodili zăriţi pe străzile inundate ale oraşului Vadodara

Apele au rămas vineri la nivelul şoldului în anumite locuri din acest oraş din statul Gujarat (vestul Indiei), unde gara principală şi majoritatea străzilor au fost închise din cauza ploilor musonice.

Circa 5.000 de persoane au fost evacuate, în condiţiile în care apele râului Vishwamitri, infestat cu crocodili, au ieşit din matcă, iar reptilele s-au răspândit în acest oraş cu 1,2 milioane de locuitori.

Un videoclip devenit viral pe reţelele sociale arată un crocodil care atacă un câine. Ulterior, reptila a fost capturată de activiştii pentru drepturile animalelor.

Potrivit poliţiei, alte două incidente implicând crocodili au fost înregistrate în zone populate. Numeroase poduri peste râu au fost închise, izolând multe dintre districtele oraşului.

Două persoane au murit electrocutate şi doi muncitori şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui zid, au indicat autorităţile.

Cadavrul unui bărbat de 60 de ani a fost, de asemenea, găsit plutind în apă. Cauza morţii nu a fost imediat stabilită.

Autorităţile au trimis echipe medicale la Vadodara pentru a combate potenţialele infecţii şi boli.

Musonul a făcut cel puţin 460 de victime în India anul acesta, aminteşte AFP.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă