13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalIndia: Parlamentul a promulgat o lege care penalizează practica divorţului imediat

India: Parlamentul a promulgat o lege care penalizează practica divorţului imediat

Măsura intervine după ce în 2017 Curtea Supremă a decis că practica ”triplului talaq” este neconstituţională şi încalcă drepturile fundamentale ale femeii.

India era una dintre puţinele ţări unde un bărbat musulman putea divorţa de soţia sa imediat prin rostirea cuvântului ‘talaq’ (‘divorţ’, în limba arabă) de trei ori în succesiune rapidă.

Camera superioară a parlamentului indian (Rajya Sabha) a votat actul normativ, cunoscut drept ‘legea femeilor musulmane’, practica ‘triplului talaq’ fiind pasibilă de până la trei ani de închisoare.

Legea fusese deja aprobată de camera superioară a parlamentului (Lok Sabha) săptămâna trecută şi va deveni efectivă după promulgarea de către preşedintele ţării, Ram Nath Kovind.

Peste 20 de ţări musulmane, printre care Pakistan şi Malaezia, au interzis deja practica divorţului imediat

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă