13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalInformație de ultimă oră! Stare de urgență în Chile, decretată de președinte

Informație de ultimă oră! Stare de urgență în Chile, decretată de președinte

Preşedintele Sebastian Pinera ”a semnat decretele necesare pentru ca începând de luni, 28 octombrie, la ora 00.00 (03.00 GMT) să fie ridicată starea de urgenţă în toate regiunile şi municipalităţile unde a fost decretată”, potrivit unui mesaj difuzat pe contul de Twitter al preşedinţiei chiliene.

Starea de urgenţă a fost decretată pe 18 octombrie în urma unor revolte violente, punctul de plecare al valului de contestare socială fără precedent în această ţară cu 18 milioane de locuitori, cunoscută în America Latină pentru stabilitatea sa politică şi economică.

Introducerea stării de urgenţă a permis trimiterea pe străzile din capitală şi din mai multe regiuni a mii de militari, o premieră de la sfârşitul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă