8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalÎntăriri militare în vederea întâlnirii dintre Trump și Putin la G20 din...

Întăriri militare în vederea întâlnirii dintre Trump și Putin la G20 din Buenos Aires

Președintele rus nu vrea să facă niciun compromis cu privire la pozițiile câștigate până în prezent, în sprijinul regimului de la Damasc. În acest sens, pentru a transmite un mesaj Administrației Trump înaintea întâlnirii dintre cei doi președinți, Moscova a organizat o nouă sesiune a Conferinței de la Astana, pentru o rezoluție politică, la 28-29 noiembrie.

Rusia, Iranul și Turcia vor discuta despre situația actuală din Siria, în special în provincia de nord, Idlib, aflată în afara controlului regimului de la Damasc.

Rusia va insista pentru întoarcerea refugiaților și a persoanelor strămutate intern, precum și pentru „reconstrucția post-conflict”.

Turcia va insista pentru menținerea zonei-tampon în jurul Idlibului, ultimul bastion de opoziție majoră din Siria.

Tot în vederea negocierilor dintre cei doi lideri în privința Siriei, SUA au trimis portavionul USS Harry Truman și cinci nave de război cu rachete teleghidate spre coasta Siriei, acestea ajungând în Marea Mediterană vineri, după ce flota rusă din Orientul Mijlociu a încheiat o serie de exerciții militare în zonă.

La bordul portavionul american se află 9 escadroane de bombardiere cu avioane de luptă Carrier Air Wing. Forța de lovitură americană constă în crucișătorul Normandia și în patru distrugătoare cu rachete ghidate: USS Arleigh Burk, USS Forrest Sherman, USS Bulkeley și USS Farragut.

Până la întâlnirea celor doi președinți este posibilă și o lovitură aeriană israeliană împotriva țintelor iraniene din Siria, pentru a testa determinarea rușilor de a-și folosi sistemele antirachetă S-300,  nou instalate în Siria.

 

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă