10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalInterperii în Cuba. Mii de persoane evacuate

Interperii în Cuba. Mii de persoane evacuate

Circulaţia pe Autostrada Naţională şi pe principala şosea a insulei a fost întreruptă în aceste zone, la fel ca şi circulaţia trenurilor şi autobuzelor, informează surse din domeniul transporturilor. Potrivit Regiei feroviare a insulei, precipitaţiile au provocat pagube însemnate infrastructurii, iar circulaţia trenurilor nu va fi reluată până la degajarea completă a rutei.
Aceste condiţii meteo nefavorabile s-au menţinut şi luni după ce zona a fost afectată, la sfârşitul săptămânii, de furtuna Alberto, care a adus precipitaţii abundente în zona centrală şi de vest a insulei.
Autostrada naţională este închisă complet traficului la kilometrul 254, în Villa Clara, din cauza revărsării apelor râului Sagua la Grande, care au acoperit complet drumul. În provincia învecinată, Sancti Spíritus, la distanţă de 350 kilometri est de Havana, staţiile meteo au înregistrat precipitaţii de 166 milimetri în ultimele 24 de ore.
Din oraşele turistice Trinidad, Cabaiguán, Fomento şi Yaguajay au fost evacuate aproximativ 6.000 de persoane din locuinţe ca urmare a revărsării râurilor ale care ape au atins cote maxime. Numeroase culturi de banane, fasole şi tutun au fost afectate de inundaţii, iar pământul este suprasaturat de apă.
În provincia de sud Cienfuegos, rafinăria de petrol situată în oraşul omonim a suferit pagube importante din cauza intemperiilor, fiind inundate instalaţiile responsabile cu pomparea ţiţeiului.
Ploile abundente au provocat un colaps la sistemul de tratare a reziduurilor de hidrocarburi, fapt ce a determinat deversarea a circa 12.000 metri cubi de ape impregnate cu ţiţei în golful Cienfuegos, impactul ecologic al acestui incident fiind în prezent evaluat de Ministerul Mediului.
Potrivit autorităţilor cubaneze, numeroase clădiri s-au prăbuşit, au avut loc întreruperi ale furnizării de curent electric şi peste 6.300 de persoane din municipiile Martí, Perico, Colón şi Pedro Betancourt, cele mai afectate de intemperii, au fost transferate în adăposturi sigure.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă